Deputatul Alexandru Rafila crede că parlamentarii ar trebui vaccinaţi la un centru înfiinţat la Palatul Parlamentului sau să fie arondaţi la unul sau două centre de vaccinare.
Alexandru Rafila a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, unde se vor imuniza parlamentarii, în localităţile de reşedinţă sau în Bucureşti.
“Nu ştiu să vă spun lucrul ăsta, părerea mea este că se va face… dacă vrei să faci o anumită procedură care să cuprindă o anumită categorie trebuie făcută nu centralizat, dar trebuie făcută la sediul Parlamentului României. Sau mă rog un centru de vaccinare sau două centre de vaccinare la care să fie arondaţi cei care sunt introduşi în această categorie”, a explicat Rafila.
Întrebat dacă există posibilitatea aducerii unor frigidere speciale, deputatul PSD a menţionat că nu este nevoie de acestea.
“Trebuie să faci un centru de vaccinare, nu să aduci frigidere speciale. Pentru un centru de vaccinare nu sunt neapărat congelatoare de minus 80 de grade, se trimit ritmic vaccinurile pe măsură ce sunt utilizate. Ele pot fi păstrate câteva zile în cutia cu gheaţă carbonică şi încă câteva zile la frigider. Deci nu este o problemă transportul şi păstrarea vaccinurilor”, a transmis Rafila.
Deputatul PSD a precizat că ar fi trebuit să existe nişte ierarhizări în etapa a doua de vaccinare şi să aibă prioritate cei care aveau nevoie mai mare de acest vaccin.
“Părerea mea este că în această etapă a doua trebuiau să existe nişte ierarhizări, nişte prioritizări, pentru că şase milioane de persoane nu reprezintă o singură categorie, reprezintă o multitudine de categorii de persoane şi cred că o prioritizare, un echilibru care se asigură accesul celor care au nevoie mai mare decât al celor care au nevoie mai mică, era absolut necesară”, a explicat Rafila.
El crede că dacă vor fi introduse noi categorii pentru imunizare în cea de-a doua etapă, atunci acesta se va încheia în luna septembrie.
“Noi nu avem capacitate organizatorică, nu avem suficient vaccinul în mod evident, nu avem o prioritizare reală a categoriilor care trebuie vaccinate, în schimb introducem noi categorii, în curând toată populaţia ţării va fi introdusă în această categorie a doua, probabil că vor fi extrem de puţine excepţii şi o să stăm să încheiem etapa a doua de vaccinare în luna septembrie”, a mai declarat Rafila.