Putin a anulat ordinul de asalt asupra Azovstal, unde sunt refugiați apărătorii Mariupolului și numeroși civili (Video)

Putin a anulat ordinul de asalt asupra Azovstal, unde sunt refugiați apărătorii Mariupolului și numeroși civili (Video)

Președintele rus Vladimir Putin a anulat ordinul de asalt asupra combinatului Azovstal, acolo unde s-au refugiat apărătorii Mariupolului și numeroși civili.

Rusia24 a publicat imagini de la o întâlnire între Vladimir Putin și ministrul Apărării, Serghei Șoigu.

Șoigu îi raportează lui Putin că Mariupolul a fost eliberat și acum în jur de 2.000 de luptători sunt complet blocați la Azovstal.

Putin a anulat ordinul de asalt, susținând că nu are rost să fie riscate viețile soldaților ruși, dar că Azovstalul trebuie să fie complet securizat, astfel încât „nici musca să nu poată ajunge la luptători”.

ADVERTISING

”Aceasta este o situație în care trebuie să ne gândim - mereu trebuie să o facem, dar în special acum - la viețile și sănătatea soldaților noștri. Nu are rost să coboare în catacombe, dar trebuie blocată zona industrială de la Azovstal astfel încât nici musca să nu poată trece”, a spus liderul rus.

Potrivit lui Șoigu, va mai dura 3-4 zile pentru ca operațiunea Azovstal să fie finalizată.

Ziua 57 de război în Ucraina – desfăşurarea evenimentelor

Cu puțin timp înainte, Razman Kadîrov, liderul cecen care este aliat al lui Putin, a spus că apărătorii Mariupolului au ultima șansă să se predea și să fie cruțați.

ADVERTISING

”Dacă considerați că este necesar să vă predați dimineață, atunci sunt sigur că liderii forțelor armate ruse, conduși de comandantul suprem, vor lua decizia corectă”, a spus Kadîrov, într-un mesaj audio.

În caz contrar, ”înainte de prânz sau după prânz”, rușii vor prelua controlul total asupra Azovstalului.

Miercuri, soldații blocați în subteranul combinatului au cerut ajutorul liderilor lumii, spunând că e posibil să își trăiască ultimele zile, sau chiar ore. Ei au spus că acolo se află și mulți civili, în special femei și copii, rude ale luptătorilor.

ADVERTISING

De la Kiev, liderii ucraineni au propus o rundă de „negocieri speciale” la Mariupol, pentru a asigura evacuarea în siguranță a militarilor și civililor de acolo.

Doi oficiali ucraineni de rang înalt sunt pregătiţi să se îndrepte spre oraşul asediat, a declarat miercuri căpitanul Sviatoslav Palamar de la Regimentul Azov al Ucrainei, într-un comunicat video. Cei doi oficiali sunt liderul majorităţii parlamentare ucrainene David Arakhamia şi Mikhailo Podoliak, consilier al şefului de cabinet al preşedintelui.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇