Kadîrov avertizează apărătorii Mariupolului că au ultima șansă să se predea și să fie cruțați

Kadîrov avertizează apărătorii Mariupolului că au ultima șansă să se predea și să fie cruțați

Ucraina a propus joi Rusiei o „sesiune specială de negocieri” la Mariupol, pentru a salva „civili şi militari”. Niciun răspuns nu a venit de la Moscova, însă putem considera că l-a dat prin liderul cecen Ramzan Kadîrov.

Aliat al lui Putin și supranumit „măcelarul de la Groznîi”, Kadîrov a spus că apărătorii Mariupolului au ultima șansă să se predea și să fie cruțați.

”Dacă considerați că este necesar să vă predați dimineață, atunci sunt sigur că liderii forțelor armate ruse, conduși de comandantul suprem, vor lua decizia corectă”, a spus Kadîrov, într-un mesaj audio.

ADVERTISING

În caz contrar, ”înainte de prânz sau după prânz”, rușii vor prelua controlul total asupra Azovstalului, potrivit Meduza.io.

Ziua 57 de război în Ucraina – desfăşurarea evenimentelor

De la Kiev, liderii ucraineni au propus o rundă de „negocieri speciale” la Mariupol, pentru a asigura evacuarea în siguranță a militarilor și civililor de acolo. Doi oficiali ucraineni de rang înalt sunt pregătiţi să se îndrepte spre oraşul asediat, a declarat miercuri căpitanul Sviatoslav Palamar de la Regimentul Azov al Ucrainei, într-un comunicat video. Cei doi oficiali sunt liderul majorităţii parlamentare ucrainene David Arakhamia şi Mikhailo Podoliak, consilier al şefului de cabinet al preşedintelui.

ADVERTISING

În schimb, Rusia nu pare interesată de niciun fel de negociere. Alexei Polișciuk, un înalt oficial al Ministerului de Externe al Rusiei, a spus că „operațiunea militară specială” se va încheia doar când NATO va înceta să mai folosească teritoriul ucrainean pentru a ameninţa Rusia.

„Operaţiunea militară specială se va încheia atunci când sarcinile îi vor fi îndeplinite. Printre acestea se numără protecţia populaţiei paşnice din Donbas, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţărilor la adresa Rusiei venite de pe teritoriul ucrainean, prin capturarea acesteia de către țările NATO”, a spus Polișciuk.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇