Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, a insinuat miercuri că virusul COVID-19 a fost creat într-un laborator de către China, pentru a duce un război chimic şi bacteriologic.
„Este un virus nou, nimeni nu ştie dacă s-a născut într-un laborator sau dacă s-a născut pentru că un om a ingerat un animal care nu trebuia”, a spus preşedintele, citat de AFP.
"Militarii ştiu ce este un război chimic, bacteriologic. Nu suntem într-un nou război? Şi ce ţară şi-a văzut PIB-ul crescând cel mai mult?", a continuat el.
Jair Bolsonaro nu a citat China nominal, dar ţara asiatică, de unde a pornit pandemia, este singurul membru al G20 care a cunoscut o creştere în 2020 (+ 2,3%).
Unul dintre fiii săi, deputatul Eduardo Bolsonaro, repetase deja această teză conspiraţionistă: în martie 2020, el a acuzat China că "disimulează" informaţii despre virus.
El a făcut chiar o paralelă cu "dictatura sovietică", care a ascuns iniţial amploarea dezastrului nuclear de la Cernobîl în 1986, atrăgându-şi o reacţie foarte vehementă din partea autorităţilor chineze.
Relațiile dintre China și Brazilia, deteriorate grav
Pentru adversarii preşedintelui brazilian, aceste critici repetate aduse Chinei au deteriorat grav relaţiile diplomatice dintre cele două ţări.
Brazilia ar avea mai multe dificultăţi în a importa din China doze de vaccinuri sau ingredientele active necesare pentru fabricarea lor. Critici respinse de guvernul Bolsonaro, care a invocat "probleme birocratice".
Tensiunile diplomatice şi întârzierea în achiziţionarea vaccinurilor sunt chestiuni investigate în prezent de o comisie de anchetă a Senatului privind gestionarea crizei sanitare, ale cărei concluzii sunt potenţial explozive pentru Guvern.