Presa internațională scrie despre inundațiile din Europa Centrală și de Est: O catastrofă de proporții epice (Foto&Video)

Presa internațională scrie despre inundațiile din Europa Centrală și de Est: O catastrofă de proporții epice (Foto&Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Furtuna Boris a provocat ieșirea din matcă a râurilor și a blocat oameni în case în Austria, Polonia și Slovacia, iar alte furtuni s-au soldat cu victime și oameni evacuați în Ungaria, Cehia sau România. The Gurdian numește fenomenele extreme din ultimele zile „o catastrofă de proporții epice”. Despre inundațiile catastrofale din Europa Centrală și de Est scriu și BBC, Reuters și Bloomberg.

Cel puțin opt persoane au murit, alte câteva sunt date dispărute, iar furtuna Boris continuă să lovească Europa Centrală și de Est, aducând ploi torențiale și inundații care forțează evacuarea a mii de persoane din casele lor.

Precipitaţiile extreme devin din ce în ce mai probabile în Europa, ca şi în cea mai mare parte a lumii, din cauza schimbărilor climatice, se apreciază în presa internațională.

Austria: Ceea ce trăim este fără precedent

  • Vicecancelarul Austriei, Werner Kogler, a declarat duminică că un pompier a murit în urma inundațiilor din Austria Inferioară, în timp ce autoritățile au declarat provincia, care înconjoară capitala Viena, o zonă calamitată.
  • Unele zone din Tirol au fost acoperite de până la un metru de zăpadă - o situație excepțională pentru mijlocul lunii septembrie, în condițiile în care săptămâna trecută, au fost înregistrate temperaturi de până la 30 grade Celsius.
  • Serviciile feroviare au fost suspendate în estul țării la începutul zilei de duminică, iar mai multe linii de metrou au fost închise la Viena, unde râul Wien amenința să se reverse peste maluri, potrivit agenției de presă APA, citată de The Guardian.
  • Serviciile de urgență au făcut aproape 5.000 de intervenții în cursul nopții în Austria Inferioară, unde inundațiile au blocat mulți locuitori în casele lor.
  • Pompierii au intervenit de aproximativ 150 de ori în Viena începând de vineri pentru a curăța drumurile blocate de resturile furtunii și pentru a pompa apa din pivnițe, a anunțat presa locală.
  • Manuel Kelemen, un meteorolog pentru Puls24 TV, a declarat că „ceea ce trăim este extraordinar, dacă nu chiar fără precedent”.
  • Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat că toate statele federale au fost afectate și că situația se deteriorează în special în nord-estul statului Austria Inferioară. „Următoarele zile vor fi în continuare extrem de dificile și provocatoare pentru populația afectată și pentru serviciile de urgență”, a declarat Nehammer pe X.

Polonia: Este un coșmar!

  • Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că o persoană din regiunea Klodzko s-a înecat. Zona de sud-vest a țării, a fost cel mai grav afectată de inundații. Aproximativ 1.600 de persoane au fost evacuate din Klodzko, iar autoritățile poloneze au apelat la armată pentru a sprijini pompierii la fața locului.
  • „Situația este foarte dramatică”, a declarat Tusk duminică, după o întâlnire în Klodzko, care a fost parțial sub apă, râul local crescând la 6,7 metri duminică dimineața - mult peste nivelul de alarmă de 2,4 metri - înainte de a se retrage ușor. Acest nivel a depășit un record stabilit în timpul inundațiilor puternice din 1997, care au afectat parțial orașul și au provocat 56 de decese.
  • Sâmbătă, autoritățile poloneze au închis punctul de trecere a frontierei Golkowice cu Republica Cehă după ce un râu și-a inundat malurile, au închis mai multe drumuri și au oprit trenurile pe linia care leagă orașele Prudnik și Nysa.
  • În sud-vest, râul Biala a depăşit nivelurile de siguranţă cu doi metri şi există o îngrijorare deosebită cu privire la oraşele din apropiere Morow şi Glucholazy.
  • Locuitorul din Glucholazy, Piotr Jakubiec, a declarat că a pregătit saci de nisip şi pompe pentru a devia apa, dar că este „imposibil de prezis ce se va întâmpla”. „Este a doua oară în viaţa mea când asist la un astfel de fenomen. Este un coşmar pentru oamenii care locuiesc aici”, a spus el. O altă locuitoare, Zofia Owsiaka, a declarat că toată lumea din oraş este „speriată” şi că nu pare să existe „nicio speranţă că ploaia se va opri”.
  • În oraşul Wroclaw, mii de locuitori au fost nevoiţi să folosească scările blocurilor înalte, deoarece lifturile au fost închise din cauza temerilor legate de inundaţii, a raportat presa locală.

Ungaria: Se așteaptă nivel-record al Dunării

  • La Budapesta, oficialii au ridicat previziunile privind creșterea Dunării în a doua jumătate a acestei săptămâni la peste 8,5 m, apropiindu-se de recordul de 8,91 m înregistrat în 2013. „Conform previziunilor, una dintre cele mai mari inundații din ultimii ani se apropie de Budapesta, dar suntem pregătiți să facem față”, a declarat primarul Budapestei, Gergely Karacsony.
  • Ungaria se așteaptă ca Dunărea să se apropie de niveluri record în următoarele zile, iar oficialii vor închide luni cheiurile inferioare din capitala Budapesta. „Se așteaptă ca valul de inundații să atingă un vârf de aproximativ 8 metri în a doua jumătate a săptămânii viitoare”, a declarat vineri primarul orașului.
ADVERTISING

Cehia

  • Poliția din Republica Cehă a declarat că patru persoane au fost date dispărute duminică. Trei dintre acestea se aflau într-o mașină care a fost aruncată într-un râu în orașul Lipova-lazne din nord-estul țării, în timp ce un alt bărbat este dat dispărut după ce a fost măturat de inundații în sud-est.
  • Un baraj din sudul țării a ieșit din matcă, inundând orașe și sate din aval. „Ceea ce vedeți aici este mai rău decât în 1997 și nu știu ce se va întâmpla, deoarece casa mea este sub apă și nu știu dacă mă voi mai întoarce la ea”, a declarat Pavel Bily, un locuitor din Lipova-lazne.
  • A fost declarată alertă maximă de inundaţii în 38 de locaţii diferite. Zonele nordice și nord-estice au fost cele mai afectate de ploaie. O mare parte din oraşul Opava a fost evacuată în urma revărsării râului cu acelaşi nume.
  • În Praga, barierele împotriva inundaţiilor au fost ridicate, digurile au fost închise publicului, iar grădina zoologică a fost închisă. Vineri dimineaţă, o poartă de oţel de un metru grosime a fost folosită pentru a închide aşa-numitul Canal al Diavolului sau Certovka, care traversează oraşul. Poarta face parte dintr-o reţea naţională de apărare împotriva inundaţiilor instalată pentru a preveni repetarea pagubelor catastrofale cauzate de inundaţiile din 1997 şi 2002.
  • În Glucholazy, un oraș istoric din sud-vestul Poloniei, aproape de granița cu Cehia, pompierii au stivuit sute de saci de nisip de-a lungul unui râu umflat, iar unii locuitori au fost evacuați.

Slovacia - stare de urgență

  • Slovacia a declarat stare de urgență în capitala Bratislava. Se așteaptă ca ploile abundente să continue cel puțin până luni.
  • Oficialii din Slovacia au avertizat cu privire la pericolul de inundații în capitala Bratislava, din cauza fluviului Dunărea umflat.

Haos în transporturi

Mai multe zile de ploi torenţiale, inundaţii pe scară largă şi rafalele de vânt din Europa Centrală şi de Est au provoacat haos în transportul feroviar şi evacuarea unui număr din ce în ce mai mare de persoane, scrie Bloomberg.

ADVERTISING
  • Austria a suspendat traficul feroviar pe un tronson dintr-o linie importantă care face legătura între Viena şi Salzburg, din cauza riscului de inundaţie, iar circulaţia trenurilor de metrou pe trei magistrale din capitala Viena a fost, de asemenea, afectată.
  • În Austria, circulaţia trenurilor a fost oprită între oraşele Amstetten şi St. Valentin, o linie de tren de mare viteză pe care se derulează o treime din tot traficul feroviar din Austria şi serveşte ca o linie de legătură între Germania şi Europa de Est. Compania naţională de căi ferate din Austria (OBB) şi operatorul privat Westbahn oferă călătorilor posibilitatea de a călători cu autobuzele pe secţiunea de cale ferată de 40 de kilometri care a fost închisă, iar trenurile de marfă vor fi oprite sau redirecţionate cu întârzieri semnificative.
  • Aproximativ 40 de linii de tren din Cehia au fost închise duminică. Transportul feroviar de pasageri între Cehia şi Polonia a fost suspendată până la noi ordine, a informat compania poloneză de căi ferate PKP Intercity.

MAE: Atenționare de călătorie pentru Austria și Cehia (Video)

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇