România sub ape: Imagini de coșmar. 4 oameni au murit, sute au rămas pe drumuri. Aglomerație de politicieni (Video&Galerie foto)

România sub ape: Imagini de coșmar. 4 oameni au murit, sute au rămas pe drumuri. Aglomerație de politicieni (Video&Galerie foto)

Mai multe localități din județele Galați, Bacău, Vaslui și Iași au fost puternic afectate de inundații, sâmbătă, după ce în zonă s-au înregistrat precipitații cu efecte devastatoare. Sunt zone unde a plouat chiar şi cu 170 l/mp. Mai exact, a plouat în 12 ore cât pentru 3 luni.

În unele locuri, viitura a ajuns la 1-1,5 metri, iar localnicii s-au refugiat în poduri, pe acoperişuri, pe maşini sau pe tiruri. Sute de oameni au aşteptat să fie salvaţi din casele inundate.

Patru oameni au murit, în judeţul Galaţi. S-a vorbit chiar de 5, dar una dintre victime era moartă de două zile, din alte motive decât revărsarea de ape.

Mai multe drumuri au fost închise, mașinile au fost luate de apă, peste 25.000 de gospodării au rămas fără curent. Două baraje piscicole au cedat. Traficul feroviar este blocat în unele zone sau se circulă cu dificultate.

Sute de oameni au rămas pe drumuri și în mai multe zone s-au ridicat tabere sau locuințe modulare pentru a-i găzdui pe sinistrați. De asemenea, de la rezerva de stat au fost aduse alimente și alte produse de strictă necesitate.

569 de salvatori - pompieri, jandarmi, poliţişti, forţe ale armatei, personal al aviaţiei - au fost implicaţi în acţiunile de salvare şi de ajutorare în cele 22 de localităţi afectate din judeţul Galaţi.

A fost și aglomeraţie de politicieni implicaţi în an electoral. Premierul Marcel Ciolacu şi-a anulat programul pe care-l avea în Botoşani și s-a dus în judeţul Galaţi. În zonele afectate au ajuns şi şeful DSU, Raed Arafat, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu (trimis de Nicolae Ciucă), ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, dar și ministrul Mediului, Mircea Fechet. Mai pe seara a ajuns și Nicolae Ciucă. Iar la Bucureşti ministrul Alexandru Rafila a făcut celulă de criză la MS.

ADVERTISING

S-a auzit târziu şi la Cotroceni de inundaţii, aşa că preşedintele Klaus Iohannis a venit cu un mesaj în care ne-a spus ce TREBUIE să facem.

Peste zi, ANM a actualizat prognoza meteo și doar patru județe din vestul țării se mai află sub avertizare de cod galben de precipitații. Totuși, codul roşu de inundaţii pentru râuri din bazinele hidrografice Siret şi Prut, pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui, au fost prelungite până duminică, la ora 12:00.

Spotmedia.ro v-a prezentat minut cu minut cele mai importante informaţii şi imagini din zonele afectate de natura dezlănţuită.

23:47 - Codul roşu de inundaţii pentru râuri din bazinele hidrografice Siret şi Prut, pe raza judeţelor Galaţi şi Vaslui, a fost prelungit până duminică, la ora 12:00. Decizia a fost luată având în vedere vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi menţinerea nivelurilor peste Cotele de pericol, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte.

23:45 - Administraţia Naţionale Apele Române a anunţat că a fost realizată o breşă controlată în digul de protecţie situat pe malul drept al râului Geru, în dreptul localităţii Independenţa, aceasta favorizând scurgerea mai rapidă a apelor de pe râul Geru şi râul Suhu (afluent al acestuia), cantonate în zona localităţilor Pechea şi Slobozia Conachi.

23:02 - Guvernul a anunțat că până în prezent au fost evacuate şi mutate în siguranţă 271 de persoane, autorităţile fiind in dialog cu alţi 14 locuitori din Comuna Pechea pentru a-i convinge să meargă într-o zonă sigură. Au fost deja amenajate 30 de locuinţe modulare din cele 50 din primul lot trimis către zonele afectate. Încă 200 de locuinţe modulare vor fi operaţionalizate în regim de urgenţă şi amplasate în zone sigure.

ADVERTISING

22:53 - În localităţile Slobozia Conachi şi Pechea vor fi amenajate două tabere, cu o capacitate de 400 de locuri fiecare, ce vor fi pregătite pentru preluarea persoanelor ale căror locuinţe sunt grav afectate de inundaţii.

22:46 - 569 de salvatori – pompieri, jandarmi, poliţişti, forţe ale armatei, personal al aviaţiei – au fost implicaţi în acţiunile de salvare şi de ajutorare în cele 22 de localităţi  afectate din judeţul Galaţi. De asemenea, au intervenit două detaşamente ale MApN, dotate cu bărci de salvare şi camioane.

21:58 - Peste 400 de tone de alimente de primă necesitate, respectiv conserve, caşcaval, apă, zahăr etc, dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi vor ajunge în județul Galaţi de la rezerva de stat.

21:08 - La Pechea se intervine pentru evacuarea a 26 de persoane, care au solicitat sprijinul echipelor de intervenție, în vederea evacuării într-o zonă sigură. Inițial, persoanele în cauză au refuzat să fie evacuate, la momentul la care salvatorii se aflau în zonă.

20:41 - Prognoza meteo actualizată de ANM informează că mai avem cod galben de ploi însemnate cantitativ, în perioada 14 septembrie, ora 22:00 – 15 septembrie, ora 22:00, doar în Banat, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei. Aici, va ploua însemnat cantitativ, 20...25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

cod-galben-ANM-14-septembrie
Foto: ANM

20:00 - Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Raed Arafat au ajuns cu un elicopter în comuna Pechea, din județul Galați, una dintre cele mai afectate localități. Imagini filmate de sus și postate de Nicolae Ciucă arată dimensiunile dezastrului.

Am ajuns la Galați, în zonele lovite de calamitate și voi rămâne aici peste noapte. Voi face în aceste zile tot ce îmi...

Publicată de Nicolae Ionel Ciucă pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

19:20 - Bilanțul zilei la Galați. Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, spune că în 12 localităţi din județ, unde au căzut precipitaţii într-o noapte cât în 3 luni, situația este dramatică. Numărul gospodăriilor afectate de inundaţii a ajuns, la acest moment, la 5.500, iar peste 250 de persoane sunt evacuate, situaţia fiind într-o continuă dinamică. Sute de pompieri intervin în zonă, iar Crucea Roșie a început să distribuie apă. În acest moment, traficul este încă închis pe mai multe drumuri din centrul şi nordul judeţului - DN 24D, DN 25, DN 26, DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255.

GALAȚI, COROD ‼️ COD ROȘU ⛔A PLOUAT ÎN 12 ORE CÂT PENTRU 3 LUNI‼️14 SEPTEMBRIE ⚠️ #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

18:15 - Peste 25.000 de gospodării din județul Galați au rămas fără curent, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. El spune că echipele de intervenție lucrează 24 de ore din 24 pentru a remedia avariile. Unele întreruperi au fost făcute la solicitarea ISU, pentru a proteja viețile oamenilor.

ADVERTISING

18:06 - Și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a ajuns la Galați și spune că va rămâne peste noapte acolo. Anterior, anunțase pe Facebook că el i-a cerut ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să se deplaseze în zonele afectate de inundații. Duminică, Ciucă urmează să fie nominalizat oficial candidat al PNL la președinție. Și premierul Marcel Ciolacu a anunțat că își va petrece noaptea în zonele din Galați inundate.  

18:02 - În municipiul Bacău, un muzeu, o grădiniţă, subsolurile mai multor blocuri de locuinţe şi gospodării au fost inundate în urma ploilor torenţiale din ultimele ore. Trei localităţi au rămas, temporar, fără alimentare cu energie electrică, dar nu sunt drumuri închise și nici victime.

17:47 - Guvernul anunță ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundații din județul Galați. Este vorba de apă și alimente (conserve de carne, legume, pateu, gem, zahăr și cașcaval) pentru o perioadă de 7 zile, 50 de locuințe modulare, 12 grupuri sanitare, paturi și lenjerii de pat, saci de dormit. De asemenea, 10 bărci de salvare ale Armatei vor ajunge în scurt timp în Comuna Pechea din județul Galați.

17:02 - Pompierii au salvat mai mulți copii în comuna Pechea, Galați, unde apele curg pe uliță ca un râu învolburat.

Așa au fost salvați câțiva copii din localitatea Pechea, județul Galați. Au fost surprinși de viitură. Nu aveau unde să se adăpostească. Pompierii din cadrul ISU Galați i-au observat imediat și i-au adus rapid familiilor.

Așa au fost salvați câțiva copii din localitatea Pechea, județul Galați.Au fost surprinși de viitură. Nu aveau unde să se adăpostească. Pompierii din cadrul ISU Galați i-au observat imediat și i-au adus rapid familiilor. Acesta este una dintre zecile de misiuni desfășurate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore, în sprijinul comunităților afectate de inundațiile puternice.

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

16:35 - Sunt instalate tabere pentru sinistrați. Potrivit ISU, patru tabere cu o capacitate de 200 de persoane fiecare vor fi amenajate în judeţul Galaţi, pentru cetăţenii evacuaţi în urma inundaţiilor. De asemenea, câte două astfel de tabere vor fi amplasate în judeţele Vaslui şi Iaşi, astfel încât oamenii să poată fi evacuaţi preventiv, dacă situaţia o va impune.

Tabara-sinistrati-Vaslui
Tabără pentru sinistrați în Vaslui/Foto: ISU

15:59 - Traficul feroviar este afectat în Iaşi, Craiova şi Galaţi. Trenurile circulă cu viteză redusă pe Crasna - Zorleni, de pe raza SRCF Iaşi, iar pe Hanu Conachi – Independenţa, circulaţia se realizează pe un fir. Pe raza SRCF Craiova, pe linia CF Călimăneşti – Cozia, se circulă pe un fir, iar pe raza SRCF Galaţi, pe Bereşti – Târgu Bujor - Galaţi, circulația este oprită temporar.

15:56 - Primăria Galaţi a anunțat că sunt disponibile 866 de spaţii de cazare pentru sinistrați: la Căminele studenţeşti (300 de locuri), la Baza Siderurgistul (200 de locuri), la Sala Sporturilor (200 de locuri), la Adăpostul de Noapte al Direcţiei de Asistenţă Socială Galaţi (84 de locuri), la Centrul de sprijin pentru tineri (24 de locuri), la Centrul Dimitrie Ioan Frigator (30 de locuri) şi la Centrul multifuncţional de servicii sociale (28 de locuri).

15:51 - Autorităţile din judeţul Vaslui au evacuat 46 de persoane, dintre care 33 de copii, din localităţi afectate de inundaţii - Murgeni, Gara Docăneasa (Vinderei), Zorleni, Griviţa şi Trestiana (comuna Griviţa). În judeţul Vaslui, apele au acoperit suprafeţe mari de teren, iar în zona localităţii Griviţa, la graniţa dintre judeţele Vaslui şi Galaţi, apele au acoperit o linie de cale ferată, traficul feroviar fiind blocat.

În atenția celor care intenționează să se deplaseze spre județul Galați, pe ruta Grivița-Bălăbănești-Cuca❗️❗️❗️Momentan, traficul rutier și feroviar este închis în ambele sensuri, spre și dinspre Galați către Bârlad, din cauza ieșirii din albie a Pârâului Jăravăț, la ieșirea din localitatea Grivița, spre Halta Bălăbănești.Recomandăm celor care intenționează să folosească această rută să se informeze suplimentar înainte de a pleca de acasă!

Publicată de Primăria municipiului Bârlad-paginaoficială pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

15:25 - declarații susținute de premierul Marcel Ciolacu, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Mediului, Mirecea fechet și reprezentanți ai autorităților locale în comuna Slobozia Conachi.

Declarații de presă susținute de premierul Marcel Ciolacu la Slobozia Conachi, Galați

Declarații de presă susținute de premierul Marcel Ciolacu la Slobozia Conachi, Galați

Publicată de Marcel Ciolacu pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

Principalele informații:

  • Marcel Ciolacu: Vor fi amplasate două tabere apropiate zonelor sinistrate. Când se vor retrage apele, vom interveni imediat. Vom aloca sumele necesare din fondul de urgență. De marți, guvernul va pune tot ce este necesar la dispoziție, vor intra într-un ritm alert de ajutor, în primul rând pe infrastructură și pentru repararea fiecărei case. Trebuie o discuție foarte serioasă, este a treia oară când se întâmplă în această zonă, pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple.
  • Cătălin Predoiu (MAI): Au fost evacuate peste 160 de persoane, au fost salvate 95 de vieți, din păcate, au fost înregistrate 4 decese. Suntem în continuare în stare de alertă, este pregătită pentru intervenție toată tehnica din dotare. În termeni de strategie pregătim o serie de tabere pentru refugiați, în caz de nevoie. Solicităm publicului să urmărească cu atenție mesajele RO-Alert.
  • Angel Tîlvăr (MApN): La Brăila suntem pregătiți pentru alte intervenții, cu oameni și dotare, inclusiv bărci. Lanțul de decizie este mult mai scurt, am dat ordin ca solicitările autorităților locale să poată fi făcute direct, fără să mai fie nevoie de aprobare de la mine sau de la București.

15:02 - Ajuns în comuna Slobozia Conachi din judeţul Galaţi, grav afectată de inundaţii, premierul Marcel Ciolacu a intrat în unele case afectate și a vorbit cu oamenii din comună. O femeie i-a spus, plângând: „Sunt prea bătrână pentru aşa ceva. Ajutaţi-ne, că nu mai putem!”.

14:53 - Zeci de militari din Brigada 10 Geniu din Brăila intervin, la solicitarea ISU Galaţi, în zona localităţii Slobozia Conachi, unde acţionează cu bărci cu motor, camioane şi alte echipamente specifice de salvare, anunţă ministrul Apărării Angel Tîlvăr, care se afla la Slobozia Conachi împreună cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul de Interne Cătălin Predoiu şi şeful DSU Raed Arafat.

14:43 - Şi ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se află în drum spre Galați pentru a evalua situația de la fața locului.

14:31 - Bilanţ nou: Peste 5.000 de gospodării din 12 localităţi din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii (Pechea, Drăguşeni, Griviţa, Costache Negri, Bereşti, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Băneasa şi Vameş), 252 de persoane fiind evacuate. Patru persoane au decedat. În judeţul Vaslui, mai multe gospodării din 5 localităţi au fost inundate, iar 40 de persoane au fost evacuate.

14:22 - În judeţele Galaţi şi Vaslui sunt parţial închise 3 drumuri naţionale (DN 24D, DN 25 şi DN 26) şi 10 drumuri judeţene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255).

13:53 - Abia după ora 13, s-a auzit şi la Cotroceni de inundaţii, aşa că preşedintele Klaus Iohannis a venit cu un mesaj prin care transmite condoleanțe familiilor îndoliate şi ne asigură că e "în permanentă legătură cu cei responsabili să coordoneze intervențiile". Apoi, ne spune ce TREBUIE să facem.

13:21 - Primarul comunei Slobozia Conachi, Emil Dragomir, afirmă că 63 de persoane din localitate au fost deja evacuate, iar sâmbătă după amiază alte 17 familii sunt evacuate cu ajutorul Armatei. În comună sunt afectate aproximativ 700 de locuinţe.

Edilul susţine că, înainte ca viiturile să lovească, autorităţile au mers pe străzi şi au anunţat cu portavocea faptul că există pericol, iar populaţia a primit şi mesaje RO-Alert, însă unii dintre localnici au refuzat să îşi părăsească locuinţele. Edilul precizează că autorităţile nu dispun de locuri de cazare pentru persoanele evacuate.

13:12 - Aproape 150 de polițiști, cu 65 de autospeciale, intervin pentru a acorda primul ajutor și a gestiona situațiile generate de inundații, anunță IPJ Galați. Mai bine de jumătate dintre aceștia au fost chemați de acasă, din timpul liber, pentru a se alătura în această misiune de urgență.

13:07 - Şi Elena Lasconi transmite condoleanţe familiilor care au pierdut pe cineva drag în inundaţii şi precizează că e în legătură cu filialele USR din zonele afectate de inundaţii, colegii săi din Galaţi pregătind deja un prim transport cu produse de bază.

13:03 - O celulă de criză coordonată de ministrul Alexandru Rafila a fost organizată la Ministerul Sănătăţii pentru asigurarea asistenţei medicale necesare populaţiei din judeţele Galaţi şi Vaslui, afectată de inundaţii.

"Suntem în legătură permanentă cu autorităţile locale şi cu Direcţiile de Sănătate Publică ale judeţelor Galaţi şi Vaslui pentru asigurarea de vaccin antitetanic şi vaccin hepatitic A, pentru copiii din localităţile afectate", a informat MS.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi sunt disponibile paturi în secţia de ATI şi, dacă vor exista alte solicitări, se va asigura transportul pacienţilor şi la alte unităţi sanitare.

13:00 - La Corod (Galaţi) a plouat în 12 ore cât pentru 3 luni

GALAȚI, COROD ‼️ COD ROȘU ⛔A PLOUAT ÎN 12 ORE CÂT PENTRU 3 LUNI‼️14 SEPTEMBRIE ⚠️ #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

12:55 - Prim-ministrul Marcel Ciolacu va ajunge la Slobozia Conachi, în judeţul Galaţi, în zonele inundate, în jurul orei 14:00, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

12:50 - Numărul victimelor produse de inundaţii în judeţul Galaţi revine la 4. IGSU precizează că a cincea persoană anunţată ca decedată nu a fost victima fenomenelor meteo, ci murise dinainte.

„Una dintre victimele raportate a fost, de fapt, un deces care s-a petrecut cu două zile înainte. Decedatul era expus în propria locuință și a fost luat de ape. Deci avem 4, nu 5 victime confirmate la această oră”, a explicat ministrul Cătălin Predoiu, la Digi24.

12:42 - Veste bună din Vaslui: Femeia din localitatea Griviţa, dată dispărută după ce a fost luată de apă, a fost găsită în viaţă de pompierii militari, anunţă ISU Vaslui.

Iată imagini de la Vinderei, Vaslui:

VASLUI, VINDEREI‼️ COD ROȘU ⛔ 170 L/MP14 SEPTEMBRIE ⚠️ #dezastru #vremea #meteo #inhga #inundatii #inundatie #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #toamna 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

12:14 - Noi avertizări de tip cod roşu, valabile până la ora 14 pentru:

  • Județul Iaşi - Cozmești, Gorban, Grozești;
  • Județul Vaslui - Huși, Fălciu, Stănilești, Berezeni, Duda-Epureni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Vetrișoaia, Dimitrie Cantemir, Arsura;

Se vor semnala averse, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de peste 60 l/mp.

12:33 - Mesaj de la prezidenţiabilul Nicolae Ciucă: ”Sunt alături de oamenii din comunităţile afectate de inundaţii din sudul Moldovei şi urmăresc situaţia încă din momentul în care am fost informat de către ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Am cerut domnului ministru sa meargă la faţa locului şi să facă tot ce e omeneşte posibil pentru a limita efectele precipitaţiilor abundente care au cauzat aceste revărsări de ape”.

11.58 - Imagini impresionante vin şi din Epureni, Vaslui, unde a plouat cu 170 l/mp.

VASLUI, EPURENI‼️ COD ROȘU ⛔ 170 L/MP14 SEPTEMBRIE ⚠️ #dezastru #vremea #meteo #inhga #inundatii #inundatie #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #toamna 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

11:34 - Bilanţul negru de la Galaţi a crescut la 5 morţi.

Este vorba despre un bărbat în localitatea Pechea, unul în Drăgușeni, două femei de 86 ani și 96 ani la Costache Negri și o femeie de 75 de ani la Corod.

11:27 - Noi imagini de la Pechea cu operaţiunile de salvare:

GALAȚI, CUDALBI || PECHEA ‼️ COD ROȘU ⛔4 PERSOANE DECEDATE 😓14 SEPTEMBRIE #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru ISU Galati 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

11:23 - Un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcţionat spre judeţul Galaţi, pentru survol şi pentru misiuni de căutare-salvare. Şeful departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, urmează să ajungă zonele afectate.

11:04 - „Două baraje piscicole administrate de terți au cedat”, transmit Apele Române. E vorba despre acumularea Potârnichea, situată în amonte de Costache-Negri (distanță de 2 km), cu un volum de 200.000 de metri cubi de apă, care va afecta terenuri agricole. Al doilea baraj se află în în zona Hanu Conachi, iar volumul de 90.000 mc va fi preluat de acumulările din aval, Liești 1 și Liești 2.

☔️‼️Update, 14 septembrie, ora 16.0015 motompe de mare capacitate au fost relocate în zonele afectate fiind trimise de...

Publicată de Apele Române pe Vineri, 13 septembrie 2024

10:56 - Viitură istorică la Corod, în Galaţi, unde a plouat cu peste 60 l/mp.

GALAȚI, COROD‼️ COD ROȘU ⛔ >160 L/MPVIITURĂ ISTORICĂ ‼️ 14 SEPTEMBRIE #dezastru #vremea #meteo #inhga #inundatii #inundatie #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #toamna 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

10:27 - Codul roşu a expirat la ora 10, dar ANM a actualizat prognoza pentru sâmbătă. Jumătate de ţară se află sub avertizare cod galben de precipitaţii abundente. Trei judeţe - Botoşani, Iaşi şi Vaslui - sunt vizate de avertizare cod portocaliu.

image-15
Foto: ANM

În plus, o altă atenţionare de tip cod galben, valabilă pentru perioada 14 septembrie, ora 22 – 15 septembrie, ora 22, vizând ploi însemnate cantitativ, a fost emisă pentru Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, unde cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

image-16
Foto: ANM

10:20 - Bilanţul negru a crescut la 4 morţi: un bărbat în localitatea Pechea, unul în localitatea Drăgușeni, o femeie de 86 ani, în Costache Negri și o femeie de 75 ani în Corod, potrivit ISU Galați

Iată şi imagini noi cu un drum din Piscu şi Tudor Vladimirescu.

GALAȚI, PISCU || TUDOR VLADIMIRESCU‼️4 PERSOANE DECEDATE 😓 14 SEPTEMBRIE #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Sâmbătă, 14 septembrie 2024

10:11 - Inundaţii la Piteşti şi Curtea de Argeş - Ploile torenţiale şi vântul puternic au făcut pagube importante şi în judeţul Argeş. Piteştiul a fost cel mai afectat. Mai multe străzi au fost blocate după ce rafalele de vânt au rupt crengi sau au doborât copaci. A fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru îndepărtarea copacilor smulşi sau dezrădăcinaţi în cartiere precum Războieni, Exerciţiu, Trivale sau Craiovei. În mai multe zone din oraş apa a inundat subsoluri. La Curtea de Argeş au fost, de asemenea, inundaţii, care au necesitat intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei din gospodării.

9:54 - Ciolacu merge la inundaţii - ”Premierul Marcel Ciolacu şi-a anulat programul politic şi guvernamental pe care îl avea în Botoşani şi se va deplasa în judeţul Galaţi, pentru a evalua situaţia cauzată de inundaţii”, anunţă Executivul.

Marcel Ciolacu avea programată sâmbătă întâlnirea cu membri ai PSD Botoşani şi o conferinţă de presă.

9:19 - Traficul rutier este în continuare oprit pe DN 25, între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, dar şi pe DN 24D, între localităţile Vârzeşti şi Crăieşti, judeţul Galaţi, ca urmare acumulării de apă pe partea carosabilă.

Circulaţia rutieră este oprită şi pe alte artere rutiere din Galaţi: 

  • DJ 242 – între Umbrăreşti - Târgu Bujor;
  • DJ 242 B – între Băneasa - Moscu;
  • DJ 251 A  – între Corod - Drăguşeni şi Nicopole - Brătuleşti;
  • DJ 251 G – între  Corni - Măcişeni, Suceveni - Rogojeni şi Valea Mărului-Măcişeni.

E afectat şi traficul feroviar, pe linia de cale ferată 703 Galaţi-Bârlad, fiind oprită circulaţia trenurilor.

GALAȚI, CUDALBI ‼️ COD ROȘU ⛔14 SEPTEMBRIE ⚠️ #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru ISU Galati 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

 9:02 - Aşa arată un drum din Galaţi, unde au căzut 150 l/mp:

GALAȚI, VAMEȘ‼️ COD ROȘU ⛔PESTE 150 LITRI/MP‼️ 14 SEPTEMBRIE #dezastru #vremea #meteo #inhga #inundatii #inundatie #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #toamna 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

8:55 - Zece locuințe și mai multe curți au fost inundate, în Bacău. "Pompierii au evacuat apa din 10 locuințe din municipiul Bacău, din șapte curți, precum și din patru subsoluri de blocuri, de la două instituții și doi operatori economici. De asemenea, pompierii au degajat apa de pe cinci străzi inundate.

Efectele fenomenelor hidrometeorologice s-au produs în municipiul Bacău și în comunele Hemeiuș, Măgura, Letea Veche, Nicolae Bălcescu, Filipești", transmite ISU Bacău.

8:39 - Traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, care fusese blocat de aluviuni, a fost reluat sâmbătă dimineaţă.

8:25 - Avem bilanţ nou de la IGSU: 19 localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Galaţi, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea şi Vrancea au fost afectate de ploile abundente.

În judeţul Galaţi, în localităţile Pechea şi Griviţa s-a produs o viitură şi pompierii au intervenit pentru salvarea şi evacuarea a peste 40 persoane din locuinţe, surprinse de volumul mare de apă. Două persoane au fost găsite decedate, în localităţile Pechea şi Drăguşeni.

În continuare se intervine în localităţi din Galaţi cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundaţiilor produse.

8:18 - Imagini noi de la Costache Negri şi Cuza Vodă, localităţi din Galaţi unde a plouat cu 100 l/mp.

GALAȚI, COSTACHE NEGRI || CUZA VODĂ‼️ COD ROȘU ⛔ PESTE 100 LITRI/MP‼️ 14 septembrie #dezastru #vremea #meteo #inhga...

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

8:15 - Codul roşu a fost prelungit până la ora 10. Zonele vizate sunt:

  • Judeţul Galaţi: Bereşti-Meria, Bălăbăneşti;
  • Judeţul Vaslui: Zorleni, Murgeni, Banca, Vinderei, Roşieşti, Hoceni, Epureni, Albeşti, Costeşti, Măluşteni, Bogdăneşti, Şuletea, Vutcani, Găgeşti, Viişoara, Dodeşti, Fruntişeni;

8:09 - În localitatea Cudalbi din Galaţi, situaţia este cea mai gravă. Primarul Grigore Ghionea spune la Antena3 că apa a fost mult mai mare faţă de inundaţiile din 2013. Edilul, alături de alţi localnici, s-au refugiat la etajul căminului cultural. Pe stradă viitura are 1,5 metri.

GALAȚI, CUDALBI ‼️⚠️‼️ COD ROȘU #14septembrie2024 #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

7:57 - Imaginile postate pe reţelele de socializare arată străzi inundate şi apa intrată în curțile oamenilor.

GALAȚI, CUZA VODĂ || CUDALBI ‼️ COD ROȘU PESTE 80 LITRI/MP ‼️14 SEPTEMBRIE Din păcate avem și victime, 2 persoane...

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

GALAȚI, CUDALBI ‼️⚠️‼️ COD ROȘU PESTE 80 LITRI/MP ‼️14 SEPTEMBRIE #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #DEZASTRU 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

COD ROŞU DE INUNDAȚII ‼️⚠️‼️🎥 GALAȚI, CUDALBI #14septembrie2024 #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

7:43 - „La Pechea a fost găsită o victimă, bărbat, plutind în incinta curții și o femeie a fost găsită la Drăgușin”, spune pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Dan Ionașcu.

Alte zeci de persoane sunt blocate pe acoperişul caselor şi aşteaptă să fie salvate, transmite Antena3, care a vorbit cu Teodora Diaconiţa, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi.

7:25 - DN25 Tecuci-Galați e închis circulației între localitățile Vameș și Tudor Vladimirescu. Apa depășește deja 1 metru.

IPJ Galați informează care sunt drumurile județene blocate de viitură:

  1. • DJ 251 între Cuza Vodă și Costache Negri
  2. • DJ 251A între Drăgușeni și Corod
  3. • DJ 242B între Suceveni și Drăgușeni
  4. • DN 24D între Vârlezi și Crăiești
  5. • DJ 251 în zona Cudalbi, unde apa atinge o înălțime de aproximativ 1,5 metri
  6. • DJ 253 între Băleni și Umbrărești
  7. • DJ 242 între Umbrărești și Târgu Bujor
  8. • DJ 242B între Băneasa și Moscu
  9. • DJ 251A între Nicopole și Brătulești
  10. • DJ 251 între Suceveni și Rogojeni
  11. • DJ 251 între Valea Mărului și Măcișeni
  12. • DJ 251 între Corod și Valea Mărului

7:21 - Problemele raportate până acum sunt la Costachi Negri, Grivița, Cudalbi, Slobozia şi Conachi, transmite Meteoplus, care are şi imagini din Cudalbi, una dintre localităţile lovite de viitură.

GALAȚI, CUDALBI ‼️⚠️‼️ COD ROȘU PESTE 80 LITRI/MP ‼️14 SEPTEMBRIE #vremea #meteo #inhga #inundatii #viitura #alerta #avertizare #atentionare #prognoza #dezastru 🎥 #WhatsApp #Meteoplus

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 13 septembrie 2024

7:13 - Nu se poate trece de localitatea Cuza Vodă, unde apa ajunge la 1,5 metri și viitură este foarte puternică, scrie presa locală.

Cod roşu de ploi şi inundaţii

”Vor fi averse, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de peste 60 l/mp”, este anunţul de la ANM emis azi-noapte.

Zonele vizate sunt:

  • Judeţul Galaţi - Corod, Drăguşeni, Valea Mărului, Bălăşeşti, Cerţeşti, Bălăbăneşti, Rădeşti;
  • Judeţul Vaslui - Zorleni, Banca, Vinderei, Epureni, Griviţa, Şuletea, Fruntişeni.

Hidrologii prevăd, până la ora 14, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Fălciu – amonte confluență cu râul Elan, Elan – bazin aval S.H. Poșta (județele: Vaslui și Galați), Corazel (afluent al râului Bârlad) (județul Galați).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Elan – bazin aval S.H. Murgeni.

Ciclonul islandez a ajuns aşadar în România. Urmează un weekend ploios, cu o scădere accentuată a temperaturii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇