Alertă maximă: Cum se pregătește Cehia pentru precipitațiile extreme care se anunță

Alertă maximă: Cum se pregătește Cehia pentru precipitațiile extreme care se anunță
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Praga a activat vineri sistemele de apărare împotriva inundaţiilor în centrul istoric al oraşului, după ce meteorologii cehi au extins avertizarea de precipitaţii extreme în mai multe zone din ţară, inclusiv în capitală, care s-a confruntat cu inundaţii catastrofale cu peste 20 de ani în urmă.

Ploi abundente s-au abătut începând de joi în special asupra regiunilor estice ale Republicii Cehe, în zonele existând riscul de a se înregistra, până duminică, în patru zile, peste o treime din cantităţile anuale de precipitaţii, relatează Reuters.

ADVERTISING

Condiţii meteorologice similare au fost prognozate în următoarele zile în Europa Centrală, inclusiv în sudul Germaniei şi în regiuni din Austria, Polonia şi Slovacia.

„Datele arată că ne confruntăm cu zile dificile", a declarat premierul ceh Petr Fiala în cadrul unui briefing televizat, după o reuniune a comitetului de criză, adăugând că în unele zone nivelul apelor ar putea depăşi cota de inundaţii, eveniment care se produce, în medie, o dată la 100 de ani sau mai mult.

„Luăm toate măsurile necesare pentru a preveni daunele la nivelul proprietăţii şi sănătăţii", a adăugat oficialul.

Vineri, avertizarea de risc maxim a fost extinsă pentru zone din centrul şi sud-vestul ţării, inclusiv Praga, unde inundaţiile din 2002 s-au soldat cu evacuarea a zeci de mii de persoane, prăbuşirea unor clădiri şi inundarea metroului din capitală timp de mai multe luni.

ADVERTISING

Investiții masive în sisteme de apărare și măsuri preventive

Praga, un oraş cu 1,3 milioane de locuitori, a investit masiv de atunci în sisteme de apărare la inundaţii şi în alte măsuri pentru evitarea unor evenimente similare.

Primarul oraşului Praga, Bohuslav Svoboda, a declarat la televiziunea cehă că se aşteaptă ca apele din oraş, situat pe malurile râului Vltava şi traversat de pitorescul Pod Carol din secolul al XIV-lea, să atingă nivelul maxim sâmbătă seara.

„Acţionăm în mod preventiv şi, dacă luăm de pe acum măsuri împotriva inundaţiilor, credem că situaţia din 2002 nu se va repeta", a spus Svoboda.

ADVERTISING

Autorităţile pentru gestionarea apelor au început să golească rezervoarele de la barajul Vltava din amonte de Praga, precum şi de pe alte râuri.

Ploi şi mai abundente sunt aşteptate în estul şi nord-estul ţării, unde se scurg în fluviile Elba (Labe), Dunăre şi Oder (Odra).

Liga cehă de fotbal a anulat meciurile programate în întreaga ţară, iar la nivel local au fost anulate evenimentele culturale.

Pompierii au ajutat la umplerea sacilor de nisip şi la ridicarea de bariere fixe împotriva inundaţiilor în mai multe oraşe.

Oraşul Wroclaw din sudul Poloniei a anulat evenimentele culturale în aer liber, iar premierul polonez Donald Tusk a declarat că serviciile pentru situaţii de urgenţă vor fi pregătite pentru a interveni la inundaţii.

Râul Morava, care formează frontierele Republica Cehă-Slovacia şi Austria-Slovacia înainte de a se vărsa în Dunăre, ameninţa să se reverse, iar guvernul slovac a început să caute soluţii pentru deversarea artificială a apei în zone nepopulate, după cum a declarat ministrul Mediului, Tomas Taraba.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇