Iohannis, față cu prăpădul. Sau ca rața la inundații

Iohannis, față cu prăpădul. Sau ca rața la inundații

E prăpăd în Moldova, din cauza inundaţiilor care au ucis deja 4 persoane, iar codul roşu încă nu a fost ridicat. De azi-noapte curg imagini din zonele devastate şi informaţii despre forţele statului (pompieri, armata, ambulanţă), implicate în eforturile de salvare a sinistraţilor.

În timpul ăsta, preşedintele iese senin, cu un mesaj găunos despre… Ziua naţională a constructorului, probabil pregătit în prealabil de echipa de comunicare.

ADVERTISING

La TV şi online, vedem imagini apocaliptice din Galaţi, cu case înghiţite de apă, iar Klaus Iohannis ne spune cum construcţiile sunt un adevărat motor al economiei naţionale.

Abia după ora 13, s-a auzit şi la Cotroceni că e ceva nasol prin ţara, aşa că preşedintele a venit cu un mesaj "proaspăt", prin care transmite condoleanțe familiilor îndoliate şi ne asigură că e "în permanentă legătură cu cei responsabili să coordoneze intervențiile".

Apoi, ne spune ce TREBUIE să facem.

"Operațiunile de salvare și evaluare a pagubelor trebuie să se desfășoare neîntrerupt în zonele cele mai afectate, până când situația revine sub control și viețile oamenilor nu mai sunt puse în pericol", afirmă Iohannis, ca şi cum nu asta s-ar fi întâmplat deja de vreo 12 ore, mult înainte să cânte cocoşul şi la Cotroceni.

"Pe termen mediu şi lung, trebuie să sprijinim reconstrucţia comunităţilor afectate şi să luăm măsuri adiţionale de adaptare a infrastructurii la inundaţii şi viituri”, adaugă preşedintele care ne vorbeşte din stratosferă, de parcă nu ar fi fost şeful acestui stat în ultimii 10 ani, ci vreun expert străin venit să ne dea sfaturi filosofice.

Bună dimineaţa după prânz, domnule preşedinte! Iată ce e în ţara pe care o conduceţi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇