Polonia a fost condamnată la CEDO pentru că a retras custodia unei mame lesbiene

Polonia a fost condamnată la CEDO pentru că a retras custodia unei mame lesbiene

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Polonia cu privire la faptul că a retras custodia copiilor unei mame care, după ce a divorţat de soţul ei, a început o relaţie cu o altă femeie.

Braţul judiciar al Consiliului Europei (CoE) a fost sesizat de către o poloneză care contesta pierderea custodiei celor patru copii.

Reclamanta a obţinut custodia copiilor, iniţial, în urma unui ”divorţ fără vină”, pronunţat în 2005.

Un tribunal polonez i-a retras apoi custodia copiilor. Acesta şi-a justificat hotărârea în baza unei evaluări, în cursul căreia a întrebat-o pe mamă dacă este lesbiană şi dacă a întreţinut relaţii sexuale cu noua sa parteneră.

ADVERTISING

Într-o altă procedură, doar cu privire la cel mai mic dintre copii, tribunalul a refuzat plasarea acestuia la mama sa, subliniind asupra ”rolului mai important al tatălui în crearea modelului masculin” al copilului.

Judecătorii europeni au relevat că ”orientarea sexuală a reclamantei şi relaţia sa cu o altă femeie s-au aflat în mod constant în centrul deliberărilor şi au fost omniprezente în fiecare etapă a procedurii judiciare”.

Ei au stabilit, cu o majoritate, că a existat o ”diferenţă de tratament între reclamantă şi orice alt părinte”, bazată pe ”orientarea sexuală” a mamei.

ADVERTISING

Această discriminare constituie, stabileşte CEDO, o încălcare a articolelor 8 şi 14 ale Convenţiei europene a drepturilor omului, care garantează dreptul la viaţă privată şi, respectiv, interzice discriminările.

Polonia a fost condamnată astfel la plata sumei de 10.000 de euro reclamantei, cu titlu de ”prejudiciu moral”.

Judecătorul polonez a emis o ”opinie disidentă”.

CEDO, cu sediul la Strasbourg, în estul Franţei, veghează la respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului, semnată de 47 de state care fac parte din Consiliul Europei.

ADVERTISING

Citește mai mute despre atitudinea statului polonez față de cei din comunitatea LGBTQI:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇