Plecat din PNL la Geoană acum 4 zile, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de procurorii DNA UPDATE

Plecat din PNL la Geoană acum 4 zile, senatorul Eugen Pîrvulescu a fost ridicat de procurorii DNA <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorul de Teleorman Eugen Pîrvulescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru instigare la cumpărare de influenţă, alături de fostul director general al OSIM, Marian-Cătălin Burcescu, şi de alte două persoane.

Potrivit DNA, una dintre acestea, instigată de Pîrvulescu şi cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, i-a cerut unui martor din dosar 60.000 de euro, pretinzând că poate interveni pentru urgentarea procedurii de eliberare a avizului de securitate ORNISS pentru acesta.

Eugen Pîrvulescu a fost ridicat vineri dimineață de procurorii DNA. El a declarat la sosirea la sediul DNA din Bucureşti că nu ştie ce acuzaţii i se aduc.

Pîrvulescu, plecat din PNL acum 4 zile, este un apropiat al lui Iulian Dumitrescu şi susţinător al lui Mircea Geoană.

Ce spune DNA

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, începând din 11 octombrie, faţă de inculpaţii: Eugen Pîrvulescu, la data faptei şi în prezent senator în Parlamentul României, pentru instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă; Marian-Cătălin Burcescu, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), pentru complicitate la cumpărare de influenţă; M.R.M., pentru trafic de influenţă; F.G. pentru complicitate la trafic de influenţă.

ADVERTISING

„În cursul anului 2022, inculpatul M.R.M, la instigarea inculpatului Pîrvulescu Eugen şi beneficiind de ajutorul inculpaţilor F.G. şi Burcescu Marian-Cătălin, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro, din care martorul ar fi remis inculpatului M.R.M. suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei alte persoane care deţinea o funcţie importantă în cadrul instituţiei desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate O.R.N.I.S.S. în beneficiul martorului respectiv”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis vineri seară.

Odiseea penală a unui certificat ORNISS

Cazul DNA este despre odiseea obţinerii unui certificat ORNISS pe bani, în vederea numirii într-o funcţie importantă, potentă financiar.

În primăvara anului 2022, senatorul Eugen Pîrvulescu – care era preşedinte al organizaţiei PNL Teleorman, a vrut să-l numească pe subalternul său din organizaţia Teleorman – Marin Ţole – în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

ADVERTISING

Marin Ţole era şi atunci, ca şi acum, secretar de stat al PNL la Ministerul Dezvoltării, condus de un alt liberal de frunte, Adrian Veştea.

Însă ca să devină director general al CNI – Marin Ţole avea nevoie de un certificat ORNISS.

Pentru că obţinerea certificatului ORNISS întârzia, iar Ţole şi Pîrvulescu voiau ca totul să se desfăşoare rapid, Ţole ar fi discutat cu Pîrvulescu despre o modalitate mai rapidă de obţinere a certificatului.

Ţole ar fi vorbit şi cu un apropiat al senatorului Pîrvulescu, Cătălin Burcescu - care la acel moment era doctorandul directorului general ORNISS, Marius Petrescu, ca să-şi obţină actul mai repede.

Burcescu i-ar fi spus lui Ţole că va discuta el cu Petrescu, procurorii suspectând că şi intermediarul avea un interes în poveste: i se promisese şi lui că va fi numit director general adjunct al CNI.

Ulterior, Marin Ţole ar fi primit numărul de telefon al lui Gheorghe Florea, care şi acesta l-ar putea ajuta cu urgentarea obţinerii certificatului de securitate.

Ţolea s-ar fi întâlnit la cu Gheorghe Florea la birou, iar acesta l-a pus pe Ţolea în legătură cu altă persoană cu legături în interiorul serviciilor de informaţii, un anume „Radu”.

ADVERTISING

În schimb, „Radu” i-ar fi zis lui Ţole că pentru intervenţie trebuie să dea suma de 60.000 de euro, sumă care ar fi trebuit dată şi mai departe – unei alte persoane - pentru obţinerea avizului ORNISS.

Pentru că secretarul de stat Ţole nu ar fi avut această sumă de bani - s-ar fi sfătuit cu senatorul Pîrvulescu iar acesta s-ar fi oferit să pună chiar el cei 60.000 de euro la dispoziţie. Însă altfel.

Ca atare, procurorii cred că Marin Ţole ar fi primit de la senatorul Pîrvulescu – în prezenţa apropiatului senatorului – suma de 150.000 de lei şi 30.000 de euro pentru a-i da lui „Radu”.

Dar senatorul PNL Pîrvulescu ar fi avut o condiţie. I-ar fi cerut secretarului de stat ce urma să fie numit la CNI să-i dea lui „Radu” doar 150.000 de lei la început, restul de 30.000 de euro urmând să fie daţi doar după obţinerea certificatului şi numirea lui Ţole în funcţia de director general CNI.

După acest moment, Ţole i-ar fi dat cei 30.000 de euro lui „Radu”, „Radu” a susţinut că şi-a îndeplinit angajamentul (făcând intervenţia pentru urgentarea procedurii obţinerii certificatului) şi a cerut şi restul banilor. Însă Marin Ţole nu i-ar mai fi dat şi restul banilor lui „Radu”, bani pe care însă secretarul de stat i-ar fi restituit senatorului Pîrvulescu.

Afacerea s-a terminat prost

Ulterior, numirea lui Marin Ţole ca director general al CNI nu s-a mai întâmplat.

Iar liberalul Marin Ţole l-a denunţat în acest caz pe senatorul Pîrvulescu, liberal şi el, până acum 4 zile.

Procurorii deţin mai multe înregistrări în acest dosar.

Ca atare, DNA îl acuză pe senatorul Eugen Pîrvulescu de instigare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar alături de acesta mai sunt anchetate alte 3 persoane:

  • Marian Cătălin Burcescu, la acea vreme directorul OSIM, plimbat prin mai multe partide şi apropiat al senatorului Pîrvulescu – pentru complicitate la trafic de influenţă
  • Mihai Radu Mărgineanu, intermediar în acest caz - pentru trafic de influenţă
  • Gheorghe Florea - intermediar în acest caz – pentru complicitate la trafic de influenţă

Cine este Eugen Pîrvulescu

Eugen Pîrvulescu (51 de ani) este în prezent la al doilea mandat de senator, în Parlamentul României, poziţie în care a ajuns în calitate de lider PNL şi şef al organizaţiei PNL Teleorman.

În octombrie 2023, Eugen Pîrvulescu a demisionat de la şefia PNL Teleorman, organizaţia fiind preluată sub coordonare atunci chiar de Iulian Dumitrescu – coordonatorul regional.

În urmă cu 4 zile, Eugen Pîrvulescu a anunţat – alături de alţi liberali – Alin Ignat şi Liviu Brătescu – că se alătură Partidului România în Acţiune, care îl susţine pe Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale.

Ca atare, în prezent, Eugen Pîrvulescu este senator neafiliat.

Presa a speculat că Pîrvulescu a lăsat PNL pentru Mircea Geoană pentru că n-ar mai fi prins loc eligibil pe listele PNL în alegerilor parlamentare din 1 decembrie.

EUGEN_PIRVULESCU-la-DNA
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primul dosar DNA

În 2022, DNA l-a trimis în judecată într-un prim dosar penal de corupţie pe senatorul Eugen Pîrvulescu pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi divulgare de informaţii secrete de serviciu/ nepublice.

În acel caz, DNA în acuza pe Eugen Pîrvulescu că, în calitate de preşedinte al PNL Teleorman, şi-a folosit influenţa pe lângă comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman şi a solicitat persoanelor, în mod repetat, atât direct, cât şi prin intermediari, să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor din mai – iulie 2021, pentru ocuparea posturilor vacante de asistent medical şi şofer de autosanitară.

Pîrvulescu, au mai susţinut procurorii, le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la interviu, în scopul de a obţine anumite foloase necuvenite.

Ulterior, dosarul în care este acuzat a fost trimis în judecata ÎCCJ.

Pe 15 octombrie 2024, peste 4 zile, Eugen Pîrvulescu are un nou termen, la completul 7 fond, în judecata dosarului său de la instanţa supremă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇