Percheziții în Cluj și Maramureș: 7 suspecți au fost reținuți pentru trafic de droguri

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Şapte persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri în urma unor percheziţii făcute de poliţişti şi procurori DIICOT Cluj în judeţele Maramureş şi Cluj. Acestea ar fi procurat şi vândut cannabis, MDMA şi substanţe psihoactive în municipiul Cluj-Napoca.

Poliţiştii de la crimă organizată din Cluj-Napoca, împreună cu procurori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au făcut, vineri, 25 de perchezitii domiciliare, în judeţele Cluj şi Maramureş, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc şi de mare risc. 

ADVERTISING

”În urma percheziţiilor au fost ridicate în vederea confiscării 12,25 kg. de cannabis, 18 plante de cannabis, 400 de comprimate de MDMA, 72 de grame de substanţe psihoactive, 29.330 de euro, 131.950 de lei şi aparatură specifică ambalării şi vidării. De asemenea, au fost descoperite si ridicate în vederea confiscării 6 laptop-uri, 28 de telefoane mobile, 2 tablete, 5 hard-disk-uri, 6 stickuri de memorie, 11 grindere, 6 cântare electronice şi 2 pistoale cu aer comprimat”, a anunţat, sâmbătă, Poliţia Română. 

ADVERTISING

În total, au fost puse în executare 11 mandate de aducere, fiind reţinute 7 persoane. 

Potrivit DIICOT, cele şapte persoane sunt suspectate că au desfăşurat activităţi de procurare şi plasare, în diferite modalităţi, de droguri de risc şi mare risc, în special de cannabis şi MDMA, precum şi de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori, în municipiul Cluj-Napoca. 

Sâmbătă, cei reţinuţi vor fi prezentaţi Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu B.C.C.O Alba-Iulia, B.C.C.O BRAŞOV, B.C.C.O Târgu-Mureş şi SCCO - Bistriţa-Năsăud, S.C.C.O -  Sălaj şi S.C.C.O - Maramureş. 

ADVERTISING

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Cluj-Napoca, a echipei canine din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră a Aeroportului Cluj-Napoca şi a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇