Percheziții DNA la Primăria Sectorului 5 și în alte instituții publice: „demersuri nelegale” pentru recepția unor imobile UPDATE Trei persoane reținute

Percheziții DNA la Primăria Sectorului 5 și în alte instituții publice: „demersuri nelegale” pentru recepția unor imobile <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Trei persoane reținute
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Procurorii anticorupție au descins la sediul Primăriei Sectorului 5, la alte trei instituții publice și la domiciliile a cinci persoane, într-un dosar ce vizează suspiciuni de trafic de influență, mită și falsuri pentru urgentarea recepției unor imobile. Surse judiciare indică faptul că printre persoanele vizate s-ar afla administratorul public al sectorului, șefi din Poliția Locală și arhitectul-șef.

UPDATE: Potrivit unor surse judiciare, DNA a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a trei persoane, după desciderile de vineri de la Primăria Sector 5 şi la alte instituţii. Este vorba despre Arhitectul şef al Sectorului 5, administratorul public şi un director adjunct din cadrul Poliţiei Locale Sector 5.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, ancheta privește fapte comise în perioada 2024–2026, fiind cercetate posibile infracțiuni de corupție săvârșite de funcționari publici.

Procurorii arată că este vorba despre „posibile demersuri nelegale pentru urgentarea recepției unui imobil și pentru atestarea edificării unui ansamblu rezidențial”, realizate prin proceduri și documente administrative.

În baza autorizațiilor emise de instanța competentă, au avut loc percheziții domiciliare în nouă locații, dintre care patru sunt sedii ale unor instituții publice, iar restul locuințe ale unor persoane fizice, situate în București și județul Ilfov.

DNA precizează că dosarul se află în faza de urmărire penală, iar activitățile desfășurate au ca scop administrarea probelor necesare pentru stabilirea situației de fapt.

Surse judiciare citate de televiziunile de știri susțin că printre persoanele vizate s-ar afla administratorul public al Sectorului 5, șefi din cadrul Poliției Locale și arhitectul-șef al primăriei.

Faptele cercetate ar include trafic de influență, luare de mită, dare de mită și fals intelectual, iar anchetatorii caută documente și informații referitoare la avize, autorizații și alte acte administrative necesare în domeniul imobiliar, care ar fi fost obținute sau accelerate prin mijloace ilegale.

Serie de anchete care vizează administrația locală din București

Acțiunea DNA de la Sectorul 5 vine la o zi după ce procurorii anticorupție au descins la Primăria Sectorului 3. În acel dosar, primarul Robert Negoiță a fost plasat sub control judiciar, fiind stabilită și o cauțiune în valoare de 800.000 de lei.

Ancheta de la Sectorul 3 vizează, de asemenea, presupuse fapte de corupție, procurorii vorbind despre suspiciuni legate de modul de exercitare a atribuțiilor de serviciu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇