Papa va oficia slujbele de Crăciun fără public - pentru a nu pune în pericol credincioșii, acestea vor fi transmise online

Papa va oficia slujbele de Crăciun fără public - pentru a nu pune în pericol credincioșii, acestea vor fi transmise online

Slujbele de Crăciun oficiate de Papa Francisc vor fi transmise online anul acesta, fără participarea directă a publicului din cauza pandemiei de coronavirus, a confirmat marţi un membru al Ambasadei Germaniei la Vatican.

Ambasadele de pe lângă Sfântul Scaun au fost anunţate că liturghiile se vor desfăşura ”într-un cadru privat, fără ca membrii corpului diplomatic să fie prezenţi” şi vor fi transmise online, a relatat luni Agenţia catolică de presă.

Monseniorul Oliver Lahl, reprezentant al Ambasadei Germaniei, a declarat marţi pentru DPA că Vaticanul a transmis un astfel de mesaj referitor la perioada de Crăciun.

ADVERTISING

Biroul de presă al Vaticanului nu a răspuns solicitării de a comenta informaţiile.

Pe 24 decembrie, Suveranul Pontif oficiază liturghia din Ajunul Crăciunului în Bazilica Sfântul Petru, la care asistă diplomaţi acreditaţi la Vatican şi alţi invitaţi.

Pe site-ul Vaticanului nu există nicio referire la slujba din luna decembrie în agenda papei Francisc, dar este confirmată tradiţionala binecuvântare ''Urbi et Orbi'' din 25 decembrie.

''Urbi et Orbi'' este de obicei ţinută din balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Vaticanul a fost deja nevoit să anuleze prezenţa publicului la ceremoniile dedicate sărbătorilor de Paşte din aprilie, o măsură fără precedent în timpurile moderne.

Între timp, la București, Patriarhul Daniel critică interdicțiile impuse de autorități cu privire la pelerinajele de închinare la moaște, pe care le compară restricțiile din perioada comunistă.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇