Operatoarea 112 care i-a certat pe părinții care au sunat pentru ajutor și-a dat demisia

Operatoarea 112 care i-a certat pe părinții care au sunat pentru ajutor și-a dat demisia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Operatoarea Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Cluj, care a fost acuzată de comportament neprofesionist în cazul unui copil bolnav ai cărui părinţi au sunat la 112 pentru ajutor, a demisionat.

Directorul SAJ Cluj, Horia Simu, a declarat, joi, pentru Agerpres, că „demisia este o decizie personală”.

Femeia era în cercetare disciplinară şi a fost audiată miercuri de o comisie constituită la SAJ Cluj.

Reacția DSU în acest caz

Pe 16 februarie, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) s-a sesizat în cazul operatoarei respective.

ADVERTISING

"Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, care vizează o înregistrare dintre aparţinătorul unei fetiţe şi un operator al Serviciului de Ambulanţă Cluj, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă s-a sesizat cu privire la această speţă şi a solicitat declanşarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj.

Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist şi nu vom admite ca astfel de situaţii să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgenţă de a răspunde prompt şi eficient cetăţenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgenţă 112", se arăta într-o postare pe Facebook a DSU.

ADVERTISING

Părinţii unei fetiţe bolnave au făcut publică o discuţie pe care au avut-o cu un dispecer de la SAJ Cluj prin serviciul telefonic de urgenţă 112. Fetiţa lor de un an şi şase luni urina cu sânge, iar operatorul SAJ i-a certat pe părinţi, spunându-le că nu reprezintă o urgenţă cazul lor.

Fapta s-a petrecut pe 25 noiembrie 2020, dar părinţii fetiţei au reuşit abia zilele trecute să obţină înregistrarea telefonică. 

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇