O companie aeriană low-cost propune servirea a cel mult două băuturi alcoolice la bord

O companie aeriană low-cost propune servirea a cel mult două băuturi alcoolice la bord
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șeful unei companii aeriene propune o limită de două băuturi alcoolice la bord, însă doar dacă aceeași restricție se aplică și în barurile din aeroporturi.

Michael O’Leary, directorul general al Ryanair, a declarat că este dispus să introducă o limită de două băuturi alcoolice pe zborurile sale, dar cu condiția ca aceeași regulă să fie aplicată și în barurile din aeroporturi.

Propunerea vine în urma unei creșteri a incidentelor violente cauzate de pasageri, în special pe rutele aglomerate în sezonul estival, scrie Sky News.

ADVERTISING

O'Leary a spus că multe dintre probleme apar din cauza pasagerilor care consumă alcool în exces în aeroporturi, mai ales în perioadele cu întârzieri cauzate de controlul traficului aerian.

„Problema reală este cum împiedicăm acești oameni să se îmbete în aeroporturi”, a declarat el pentru Sky News.

Deși Ryanair nu servește alcool pasagerilor identificați ca fiind deja în stare de ebrietate la bord, O'Leary a mai declarat că acest lucru nu rezolvă problema.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇