O asistentă din județul Bihor a fost înjunghiată de un pacient. Incidentul violent a avut loc la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei.
Potrivit publicației Bihoreanul, pacientul era internat în această unitate pentru omor. Digi24 a transmis că acesta se afla în spital de 14 ani.
Simina Sere, purtătorul de cuvânt al spitalului, a declarat pentru Bihon că agresiunea a avut loc în jurul orei 8 dimineața, în curtea spitalului.
Ea a spus, la televiziunea citată anterior, că până în prezent spitalul nu a avut probleme cu acest pacient și nici nu știe de unde a făcut rost de cuțitul cu care a înjunghiat-o pe asistentă.
Femeia ar fi fost rănită în spate, în partea dreaptă. Ea este în stare stabilă, iar Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
"Azi dimineaţă la ora 08:00, când am ajuns în spital, am aflat că o asistentă dieteticiană care voia să meargă la bucătărie a fost înjunghiată de un pacient, din spate, în curtea unităţii. Acum este Poliţia aici, se face o anchetă.
După ce i s-a acordat primul ajutor, colega asistentă a fost dusă la spitalul din Beiuş. Încă nu ştim cât de adâncă este rana, ştim doar că s-a ridicat pe picioarele ei", a declarat pentru Bihoreanul managerul unităţii, dr. Carmen Ghilea.
Potrivit acesteia, bolnavul avea dreptul să iasă în curtea spitalului şi chiar "se înţelegea bine" cu femeia pe care a înjunghiat-o.