Nicuşor Dan anunță că, deși greva STB s-a încheiat, discuţiile vor continua

Nicuşor Dan anunță că, deși greva STB s-a încheiat, discuţiile vor continua
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că discuţiile vor continua pentru ca lucrurile la Societatea de Transport Bucureşti „să se îmbunătăţească în limitele posibilului, în funcţie de bugetele disponibile”.

„Greva de la STB s-a încheiat. Discuţiile de aseară cu angajaţii şi sindicaliştii de la STB au avut succes, iar azi dimineaţă aproape toate mijloacele de transport public care erau programate au ieşit pe traseu.

Discuţiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătăţească în limitele posibilului, în funcţie de bugetele disponibile", a scris edilul, marţi dimineaţa, pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISING

El le-a mulţumit "tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea crizei" şi îşi exprimă regretul că "bucureştenii au fost privaţi timp de 5 zile de serviciul de transport public la suprafaţă".

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea activităţii după cinci zile în care transportul public din Bucureşti a fost blocat.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇