De când a început invazia rușilor în Ucraina, separatiștii din autoproclamatele republici Donețk și Lugansk încearcă să mobilizeze bărbații la arme, însă nu reușesc să găsească recruți, pentru că oamenii se ascund, de teamă să nu devină și ei „carne de tun”.
Publicația independentă Meduza, cu sediul în Letonia, care în Rusia a fost pusă pe lista „agenților străini”, a stat de vorbă cu un tânăr de 22 de ani din Donețk, care povestește cum se ascunde, pentru a nu fi recrutat. Abia a terminat facultatea și nu are de gând să meargă la război.
Tatăl lui are 52 de ani și este căutat și el, pentru că sunt vizați de ordinul de mobilizare toți bărbații până în 60 de ani. Dacă îi găsesc, probabil îi vor trimite să lupte în Mariupol, unde rușii au făcut măcel, ajutați și de milițiile separatiste.
El povestește cum stă închis într-o garsonieră, nu deschide ușa și nu duce nici gunoiul, ca să nu dea de bănuit. Trăiește așa, ca o fantomă, într-un oraș-fantomă, după cum spune că a ajuns capitala așa-zisei Republicii Populare Donețk.
Armata rusă este nemulțumită de numărul recruților din Donețk, iar autoritățile umblă inclusiv prin spitale să verifice dacă bărbații internați sunt acolo doar ca să nu fie luați la armată.
„Mă ascund singur. O dată pe săptămână vin să mă vadă fie mama, prietena, fie bunica. Vecinilor li s-a spus că am plecat și tocmai veneau la mine să facă curățenie. Îmi aduc mâncare, vorbim cam o oră”, spune tânărul.
Ca să-și atingă cotele de recruți, autoritățile separatiste i-au chemat pe studenți, sub amenințarea expulzării, apoi au făcut liste cu muncitorii din întreprinderi.
Situația este fără scăpare și nici măcar cei înstăriți nu mai au cum să plece din Donețk și Lugansk. Chiar dacă mituiesc pe cineva, ca să fugă, vor fi prinși în Rusia. Iar în Ucraina nu au cum să plece, pentru că granițele sunt blocate. Ar putea încerca să treacă ilegal, dar frontiera este minată și ar fi sinucidere.
Tânărul spune că și-a pierdut orice speranță. Este pro-ucrainean, dar știe că nu va fi bine nici dacă rușii sunt respinși, pentru că orașul va fi apoi bombardat de armata ucraineană, se vor da lupte grele.
„Dorm la intervale mici, probabil câte două ore. Ori sunt trezit de salve, ori mă trezesc din coșmaruri. Totul pare un vis urât, fără început și fără sfârșit. (...) Am pierdut aproape orice contact cu lumea. Sper ca oamenii care locuiesc aici să poată, dacă nu să trăiască acasă în liniște, măcar să poată scăpa. Chiar și acesta este un privilegiu pe care majoritatea populației nu-l are”, mai spune tânărul.