Mitropolitul Ardealului: Biserica e astăzi marginalizată, hulită, chiar se porneşte o acţiune împotriva ei, pe faţă!

Mitropolitul Ardealului: Biserica e astăzi marginalizată, hulită, chiar se porneşte o acţiune împotriva ei, pe faţă!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, le-a cerut duminică iertare credincioşilor care au ascultat slujba, afară, în frig, din cauza carantinei, dar cărora le-a permis accesul după slujbă în catedrala mitropolitană, pentru a primi sfintele taine.

„Iubiţi credincioşi, vă rugăm să intraţi în biserică, respectând acele reguli, care sunt impuse, mai ales astăzi, în ziua de votare. Mergeţi pe rând, cu toţii, veniţi să primiţi sfintele taine.

V-am aşteptat aici, pentru ca să vă cerem iertare, pentru că a trebuit să staţi în frig, afară, deşi catedrala noastră poate să cuprindă o mare mulţime de credincioşi, respectând întru totul distanţa. Avem însă bucuria cea mare acestui îndoit praznic”, a spus mitropolitul Ardealului, în predică.

ADVERTISING
Acatist și Sfânta Liturghie

Posted by Mitropolia Ardealului on Saturday, December 5, 2020

Înaltul prelat a vorbit despre importanţa praznicului Sfântului Nicolae, despre care a precizat că "a înmulţit atât de mult darurile acestea, încât iată că astăzi este pomenit în toată lumea, chiar şi la alţi creştini de altă confesiune. Toţi îl pomenesc ca Moş Nicolae, de fapt, este sfântul ierarh Nicolae."

”Se pornește o acțiune împotriva Bisericii, pe față”

Potrivit mitropolitului Ardealului, "Biserica este astăzi marginalizată, este hulită, chiar se porneşte o acţiune împotriva ei, pe faţă.

ADVERTISING

Nu mai recunoaşte nimeni nici Biblia, nici pe Hristos. Vom auzi tot mai multe atacuri de acestea, dar avem însă certitudinea că, aşa cum Dumnezeu l-a apărat pe sfântul ierarh Nicolae, ne va apăra şi pe noi".

Mitropolitul Ardealului a mai spus, legat de COVID-19, că, "dacă biruim frica, biruim şi boala".

Credincioşii nu au avut acces la slujbe, în interiorul bisericilor din municipiul Sibiu, oraşul fiind în carantină.

Din cauza restricţiilor impuse de autorităţile sibiene în această perioadă de pandemie, credincioşii au ascultat slujbele în curţile bisericilor sau au putut să urmărească liturghia pe Internet, fiind transmisă în direct.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇