Mai sunt cel puţin 35 de români în Afganistan. Cîţu vrea să trimită un avion după ei

Mai sunt cel puţin 35 de români în Afganistan. Cîţu vrea să trimită un avion după ei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu a precizat, luni, că se ştie că mai sunt 35 de români în Afganistan şi i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis ca România să trimită un avion după ei.

El a menţionat că e vorba despre angajaţi de la ONU şi din companii private.

"În această dimineaţă am avut mai multe discuţii cu domnul preşedinte referitor la situaţia de securitate din Afganistan şi, ştiţi foarte bine, pe 13 august MAE a ridicat nivelul de alertă la maxim, ”Părăsiţi imediat Afganistan”.

În acest moment mai sunt 35 de cetăţeni români în acea zonă, i-am propus domnului preşedinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă", a declarat prim-ministrul.

ADVERTISING

Cîţu a spus că există şi varianta ca românii din Afganistan să vina cu un avion NATO până în Georgia:

"În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion care va fi în colaborare cu NATO care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru care va merge acolo”.

Deocamdată nu s-a decis cum vor fi ei repatriaţi, dar există o celulă de criză la MAE, care se ocupă de asta.

Premierul a ţinut să transmită un mesaj tuturor românilor care nu au contactat încă ambasada noastră din Pakistan să o facă imediat, pentru că trebuie să părăsească imediat Afganistanul.

Florin Cîţu a menţionat că în Afganistan au fost 60 de români, iar cei 35 care încă se mai află acolo sunt „în siguranţă în acest moment”.

ADVERTISING

Reacţia preşedintelui

Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat în care arată că președintele Klaus Iohannis, a dispus "implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan".

Această decizie a fost luată la propunerea prim-ministrului, "având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe".

ADVERTISING

Comunicatul adaugă că președintele a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din celula de criză.

"România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi", arată Administraţia Prezidenţială.

Talibanii au pus mâna pe Kabul

Talibanii au preluat ieri controlul asupra capitalei Kabul, după ce armata afgană şi preşedintele au fugit.

Mii de afgani au blocat aeroportul încercând să iasă din ţară.

Mii de oameni încearcă să se agaţe de avioanele americane care părăsesc Afganistanul. Unii au căzut şi au murit (Galerie video)

Trupele americane se află la comanda aeroportului, ajutând la evacuarea personalului ambasadei SUA şi a altor civili.

Evacuarea diplomaţilor şi a altor cetăţeni străini a fost organizată într-un ritm frenetic în weekend la Kabul.

Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să părăsească Afganistanul ''trebuie să li se permită să facă acest lucru'', au afirmat SUA şi alte 65 de ţări într-o declaraţie comună, avertizându-i pe talibani să dea dovadă de ''responsabilitate'' în această privinţă.

Citeşte mai multe despre situaţia din Afganistan:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇