Țări din întreaga lume se declară dezamăgite de Rusia, după ce nu și-a respectat promisiunea de a le livra vaccinul antiCovid Sputnik V.
Zeci de țări au comandat și plătit milioane de doze de ser, dar au primit doar o mică parte din ce au cerut, relatează BBC.
Asta deși la începutul acestui an, șeful Fondului Suveran de Investiții al Rusiei, responsabil cu vânzarea vaccinului Sputnik în afara țării, a declarat că țara sa are „capacitatea de a furniza serul la 700 de milioane de persoane din afara Rusiei în 2021”.
Iran a primit aproape 2 milioane de doze, din 60 de milioane
Una dintre țările cele mai afectate de livrările întârziate ale Rusiei este Iranul. Deși a comandat 60 de milioane de doze, a primit doar aproape 2 milioane.
În încercarea de a crește cantitatea de doze de vaccin utilizabilă în țară, Iranul a acceptat să găzduiască o fabrică de vaccin Sputnik V.
Însă pentru a suplimenta livrările parțiale ale Rusiei, Iranul a comandat vaccin și din China.
Furie și în America Latină
Guatemala a fost una dintre primele țări care s-a plâns că Rusia nu îi livrează vaccinul promis.
Guvernul a rezervat milioane de doze de Sputnik V din Rusia în aprilie, plătind un avans de peste 79 milioane de dolari, pentru opt milioane de doze. Dar până la sfârșitul lunii iunie, presa locală a raportat că au sosit doar 150.000.
În Honduras, autoritățile spun că lucrează la un plan de urgență după aceste întârzieri.
Și Bolivia se confruntă cu aceeași problemă. Presa anunță că țara a primit doar 745.000 de doze din cele 5,2 milioane promise până la sfârșitul lunii mai.
În luna ianuarie, Mexicul și Rusia au sărbătorit un acord între președinții celor două țări, prin care Rusia s-a angajat că livrează 24 de milioane de doze de Sputnik V. Dar, după cum relatează presa mexicană, țara a primit până acum doar 4,1 milioane.
În Argentina, unul dintre consilierii președintelui Alberto Fernandez spunea la începutul lunii că țara sa încă așteaptă 18 milioane de doze de Sputnik V promise.
"În acest moment, întregul contract este în pericol de a fi anulat ", spune el.
Africa subsahariană, așteptări îndelungate
Și în Africa subsahariană livrările de vaccin din Rusia întârzie. În februarie, autoritățile spuneau că Rusia a oferit 300 de milioane de doze de Sputnik V și că majoritatea livrărilor vor începe în iunie.
Cu toate acestea, la începutul lunii iulie sosiseră doar câteva doze.
Astfel, în aprilie, guvernul din Ghana a anunțat că a comandat 3,4 milioane de doze de Sputnik V. La începutul lunii iulie, primise doar 20.000 de doze.
Angola a primit 40.000 de doze de vaccin Sputnik V, dintr-o comandă de 12 milioane.
Ce s-a întâmplat?
În ciuda planurilor ambițioase de livrare a vaccinului Sputnik V în întreaga lume, Rusiei îi este greu să producă suficient ser chiar și pentru propriii cetățeni.
Iar acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că rușii nu prea sunt dornici să se vaccineze: doar 15% dintre ei s-au imunizat până la sfârșitul lunii iunie.
Potrivit Reuters, a existat însă o creștere a cererii în Rusia după ce unele regiuni au instituit vaccinarea obligatorie pentru mai multe categorii.
Kremlinul a promis totuși că va rezolva problema cu livrările întârziate în străinătate, dar spune că prioritatea a fost satisfacerea cererii interne.