Creatorul vaccinului Sputnik V spune că serul protejează împotriva tuturor variantelor de virus

Creatorul vaccinului Sputnik V spune că serul protejează împotriva tuturor variantelor de virus

Creatorul vaccinului rusesc Sputnik V a declarat luni că serul protejează împotriva ”tuturor variantelor cunoscute” de virus, inclusiv împotriva variantei Delta, responsabilă pentru o creştere marcantă a cazurilor de COVID-19 în Rusia.

Capitala Rusiei şi regiunea sa, dar şi al doilea oraş al ţării, Sankt Petersburg, sunt afectate în special de acest nou val, care a generat un număr record de contaminări, informează AFP.

Regiunea Moscovei a înregistrat luni cea mai mare creştere zilnică a numărului de cazuri de la începutul pandemiei, cu 1.811 de contaminări, în timp ce capitala a raportat 7.584 de noi infecţii. La sfârşitul săptămânii trecute, numărul de cazuri zilnice depăşea 9.000.

ADVERTISING

Potrivit primarului Moscovei, Serghei Sobianin, circa 90% din cazurile noi sunt cauzate de varianta Delta, mai contagioasă, care a apărut în India şi care ameninţă să copleşească spitalele din capitală.

În acest context, Aleksandr Gintsburg, directorul Institutului Gamaleia, aflat la originea Sputnik V, a afirmat că serul "protejează împotriva tuturor variantelor cunoscute în prezent, începând cu varianta britanică şi până la varianta indiană Delta".

Aceste declaraţii au scopul de a încuraja populaţia Rusiei să se vaccineze, într-un context în care campania de imunizare rămâne în urmă pe fondul neîncrederii populaţiei şi în pofida apelurilor repetate ale preşedintelui Vladimir Putin.

ADVERTISING

La Moscova, autorităţile au decretat săptămâna trecută vaccinarea obligatorie a angajaţilor din sectorul serviciilor. Circa 60% dintre aceştia, sau aproximativ două milioane de persoane, trebuie vaccinaţi până la 15 august.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇