Se folosesc de religie, pentru a ne dezbina și, dacă dezbinarea nu merge, pentru a ne învinovăți, dar ironia e că poți rupe în bucăți cartea sfântă, ți se poate trece cu vederea, însă ești vinovat de moarte dacă rupi o fotografie cu liderul politic. Așa arată manipularea.
Bărbatul care povestește a primit azil politic în România, o țară care, ea însăși, a avut experiența dramatică a unui regim politic totalitar.
Astăzi, o țară din care poți pleca liber, poți citi ce vrei, poți protesta și vota cu cine vrei, dar ai cărei politicieni sunt prizonierii aceleiași peșteri, în care oamenii proiectați pe pereți sunt abrutizați spiritual și gata să fie înrolați în credințe de impostură. Așa se explică și protestatarii adunați batistă la DNA, să arunce cu ouă și iaurt, într-un gest de solidaritate cu Liviu Dragnea, și discursul naționalist al unor lideri politici care în mod sigur știu – și tocmai de asta îl și întrebuințează – că împart țara în două.
Jumătate ține cu ursul, cealaltă jumătate cu omul. Nu există negociere între cele două tabere și nici nu te poți plimba dintr-una într-alta. Nu există nici no man’s land, dacă locuiești în țara asta, trebuie să te poziționezi, să spui din capul locului nu doar cu cine ții, ci și pe cine dușmănești.
Ordonanța adoptată de Guvern și care reglementează cazurile în care un urs poate fi extras și vânat e unul dintre exemplele cele mai relevante ale radicalizării. Și dacă te declari de acord, principial, cu prevederile ei, și dacă o găsești admisibilă, cealaltă parte îți va țipa că ești manipulat.
Sau: Cât au plătit colecționarii de trofee de vânătoare? De ce apar brusc știri despre oamenii atacați de urși? Cine plasează în presă morții? Ceva e de bună-seamă putred, să fii complet neștiutor și tot vezi că ești manipulat.
Sau: Cine finanțează ONG-urile care apără urșii, când oamenii, paznici la oi, sunt sfâșiați? Cine organizează excursii neoficiale de fotografiat urșii, încasând astfel profit turistic?
Iar dacă se găsește vreun centrist să penduleze între radicali, îndemnând la rațiune și moderație, cedează rapid scepticismului: chiar dacă Ordonanța e bună, e a statului român, deci nu va fi bine pusă în aplicare, derapajele sunt ca și comise, regulile sunt ca și încălcate, mai bine să nu!
Ursul carpatin e o temă de polarizare și polarizarea e cel mai facil capital al politicienilor care își desconsideră electoratul. Aruncă pe piață o temă importantă social, dar formulată ambiguu, a la Iorgovan, pentru cunoscători, încât să suscite emoții și poziționare. În felul acesta își asigură zgomotul de fond care le acoperă impostura, terenul fertil pentru manipulări și compromiterea temei.
Dosarul vaccinării a fost construit pe același calapod. Măsurile contradictorii – cu un ochi plângem spitalele cu secțiile de ATI pline, cu celălalt ochi râdem la mall-urile, și ele pline – au asigurat ambiguitatea care garantează polarizarea socială.
Nici ursul, nici vaccinul nu sunt teme inocente și fără consecințe, dar tocmai clivajul îi scapă de responsabilitate pe cei care au decis că o campanie pentru putere în partid e prioritară în fața unei guvernări în vremuri cu adevărat grele.
Politica ursului nu e, astfel, despre urs, așa cum nici politica vaccinului nu a fost despre vaccin, ci despre turnee electorale din care oamenii nu se aleg cu nimic, chiar dacă e jucat un surogat al alegerilor.
Cazul bărbatului care a cerut azil politic în România, pentru că țara lui a încăput pe mâinile unor politicieni care compromit orice, chiar și religia, pentru a dezbina, stă doar ca exemplu de consecință maximală a manipulării și învrăjbirii sociale. Din fericire, România nu mai e în falia istoriei care ar permite o dictatură, dar asta nu o ferește nici de mediocritate politică, nici de politicieni care confiscă teme mari, doar pentru a le fragmenta.
Citește și:
