Candidatul Ludovic Orban îşi continuă campania internă în PNL cu referiri la „partidul care a clădit România modernă”, care apără Biserica şi satul românesc.
Actualul preşedinte PNL a fost joi, la Alexandria, la conferinţa de alegeri din cadrul filialei judeţene Teleorman.
Orban s-a referit aici la reacţiile din spaţiul public legate de declaraţiile sale recente despre Biserică şi valori tradiţionale.
"Aţi văzut că au sărit toţi că am îndrăznit să vorbesc de Biserică, să vorbesc de credinţa în Dumnezeu, să vorbesc de valorile noastre naţionale.
Eu nu ştiu de ce au sărit, pentru că noi le avem în statut, doctrina, moţiunile care sunt prezentate trebuie să îmbine valorile liberale, creştin democrate şi conservatoare, conform statutului. Moţiunea din 2017 a fost o moţiune care a avut elemente foarte serioase de identitate naţională, care a avut elemente serioase de apărare a Bisericii, de apărare a satului românesc, de apărare a valorilor, a principiilor şi a identităţii românilor.
Noi suntem partidul care oferă garanţia că România face parte din zona euro-atlantică, partener de încredere atât la nivelul NATO, cât şi la nivelul UE", a precizat Orban.
Acesta a adăugat că PNL este partidul neamului românesc.
"Pe de altă parte, sunt convins că ne vom prinde în horă şi peste sute de ani, sunt convins că vom juca sârbă împreună şi peste sute de ani, sunt convins că vom lăcrima când vom auzi o doină, o baladă compusă de ai noştri, care ne reflectă sufletul şi trăirile şi peste sute de ani.
Ne vom apăra satul românesc să nu dispară, ne vom apăra Biserica (…). Românii sunt poporul în care cel mai mare procent (…) crede în Dumnezeu. Nu trebuie să ne temem de aceste lucruri, ele fac parte din noi, pentru că noi suntem PNL, partidul neamului românesc, partidul care a clădit România modernă", a subliniat Orban.
Acesta îi îndeamnă pe liberali să aleagă liderul partidului în funcţie de ce a făcut, ce propune şi cu ce garanţii vine fiecare.
"Vom avea un congres. Eu nu trebuie să îmi fac campanie. Dumneavoastră decideţi, decideţi judecând fiecare candidat, indiferent la ce funcţie candidează, după ceea ce a făcut, după ceea ce propune şi, mai ales, după garanţiile că poate să realizeze obiectivele pe care le prezintă la congres.
În ceea ce mă priveşte pe mine, cred că am un motiv suplimentar să mă susţineţi, sunt primul lider al unui partid politic de dreapta care a reuşit să dărâme un guvern PSD, PDSR, FSN, FDSN prin moţiune de cenzură.
Şi nu am demis pe oricine, ci premierul din Videle pus de Dragnea şi prin această demitere, practic, am şubrezit PSD-ul şi am dat posibilitatea PNL să se lupte de pe picior de egalitate", a spus Orban.
"Pentru mine, filiala judeţeană Teleorman este una dintre cele mai apropiate filiale, indiferent cine a fost la conducere (...). Întotdeauna am crezut în voi şi în capacitatea voastră, a PNL de a aduce oamenii de calitate şi de a convinge oamenii să nu se mai lase păcăliţi de PSD, care şi-a bătut joc de ei şi 30 de ani a ţinut Teleormanul în sărăcie, subdezvoltare", a adăugat Orban în discursul său.
Citeşte şi: