Lucrează cu Trump de aproape 50 de ani şi acum va depune mărturie împotriva trustului

Lucrează cu Trump de aproape 50 de ani şi acum va depune mărturie împotriva trustului
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul director financiar al Trump Organization a pledat vinovat pentru fraudă şi evaziune fiscală.

El urmează să depună mărturie, în octombrie, într-un proces penal împotriva trustului, anunţă într-un comunicat Procuratura din Manhattan.

Allen Weisselberg este un apropiat al lui Donald Trump şi a refuzat să declare împotriva membrilor familiei sale.

În schimb, a pledat vinovat pentru 15 capete de acuzare, infracţiuni financiare privind venituri nedeclarate, în perioada 2009-2021, în valoare de 1,76 milioane de dolari, precizează parchetul citat de AFP.

ADVERTISING

Acest bărbat în vârstă de 75 de ani, care lucrează pentru familia Trump din 1973, este acuzat de către justiţie de faptul că a profitat de avantaje în natură - un apartament în cartierul de lux Manhattan, două automobile de lux marca Mercedes, pentru el şi soţia sa -, şi a primit bani lichizi pentru vacanţe şi a ascuns totul Fiscului.

”Azi Allen Weisselberg a recunoscut, la tribunal, că s-a folosit de postul său în Trump Organization pentru a escroca contribuabilii şi a se îmbogăţi personal”, declară procurorul Manhattanului, Alvin Bragg, citat în comunicat.

ADVERTISING

”Acordul pe care l-a încheiat cu justiţia leagă în mod direct Trump Organization de un larg evantai de activităţi infracţionale şi prevede ca Allen Weisselberg să depună o mărturie preţioasă în procesul viitor împotriva companiei”, adaugă el.

Allen Weisselberg a pledat iniţial nevinovat, în iulie 2021, cu privire la faptele care-i erau reproşate şi risca până la 15 ani de închisoare.

Potrivit acordului pe care l-a încheiat, el mai riscă până la cinci ani de închisoare şi este necesar să plătească aproape 2 milioane de dolari impozite, penalităţi şi dobândă.

ADVERTISING

Anchetele care îl vizează pe Trump

Un proces penal împotriva Trump Organization urmează să fie deschis pe 24 octombrie.

Altă anchetă - de această dată în civil, dar care vizează aceleaşi suspiciuni de fraude financiare şi fiscale în Trump Organization - este desfăşurată de către procurorul general al New York-ului, Letitia James. 

În această anchetă civilă, Donald Trump a fost audiat sub jurământ săptămâna trecută, când a refuzat să răspundă întrebărilor, în virtutea celui de-al cincilea amendament al Constituţiei americane, care permite oricărui justiţiabil să nu depună mărturie împotriva sa.

În alt dosar, reşedinţa lui Donald Trump din Florida, Mar-a-Lago, a fost percheziţionată săptămâna trecută.

Anchetatori din cadrul FBI îl suspectează pe miliardarul republican că a încălcat Legea spionajului, care încadrează în mod strict deţinerea de documente confidenţiale privind securitatea naţională.

Pe de altă parte, o comisie parlamentară de anchetă caută să facă lumină cu privire la rolul pe care miliardarul l-a jucat în luarea cu asalt a Capitoliului de către susţinători ai săi, pe 6 ianuarie 2021.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇