Londra instituie sancţiuni împotriva a şapte agenţi ai serviciilor de informaţii ruse, pentru otrăvirea lui Navalnîi

Londra instituie sancţiuni împotriva a şapte agenţi ai serviciilor de informaţii ruse, pentru otrăvirea lui Navalnîi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Regatul Unit a publicat vineri detalii despre sancţiunile adoptate împotriva a şapte indivizi despre care susţine că sunt agenţi operativi ai serviciilor ruse de informaţii, suspecţi de implicare în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi, relatează Reuters.

Este vorba despre o versiune actualizată a listei sancţiunilor britanice publicată pe site-ul guvernului chiar în ziua în care se împlineşte un an de la otrăvirea lui Navalnîi și care include şapte noi nume şi justificarea pentru îngheţarea activelor de pe teritoriul său ale celor în cauză.

ADVERTISING

Documentul îi menţionează pe Aleksei Aleksandrov, Vladimir Paniaev, Ivan Osipov, Vladimir Bogdanov, Kiril Vasiliev, Stanislav Makşakov şi Aleksei Sedov.

"Aleksandrov era agent operativ al unităţii de criminalistică prezent în Tomsk, unde Navalnîi a fost otrăvit", se menţionează în motivarea sancţiunii.

"Probe care includ date telefonice şi de călătorie sugerează că Aleksei Aleksandrov a fost unul dintre agenţii operativi implicaţi în utilizarea unei arme chimice în tentativa de asasinat a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi în timpul vizitei sale din august 2020 în Siberia", mai precizează textul.

ADVERTISING

Niciunul dintre cei menţionaţi pe această listă nu a reacţionat până acum, notează Reuters.

Aleksei Navalnîi a fost transportat cu un avion medical în Germania pentru tratament după ce a fost otrăvit pe 20 august anul trecut în Siberia cu ceea ce experţii au concluzionat că a fost un agent neurotoxic militar. Moscova a respins concluziile acestor experţi şi a acuzat Occidentul de o campanie de denigrare.

El a fost încarcerat apoi pentru încălcarea termenilor eliberării condiţionate, într-un dosar despre care el afirmă că este unul politic, atunci când a revenit în Rusia, la începutul acestui an.

ADVERTISING

Află ultimele informații despre situația lui Alekei Navalnîi și a apropiaților săi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇