Medicul siberian care l-a tratat pe Navalnîi a reapărut, la trei zile după ce îi fusese semnalată dispariţia

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un medic siberian care l-a tratat anul trecut pe opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi a reapărut luni, după ce a fost dat dispărut în timpul unei partide de vânătoare.

După semnalarea dispariţiei lui Aleksandr Murahovski, plecat vineri cu un vehicul off-road de la un centru de vânătoare, în pădurile din regiunea Omsk – la circa 2200 km est de Moscova – a fost lansată o operaţiune de căutare, dar medicul a ieşit singur din pădure şi a contactat locuitori ai satului Baslîi, a relatat agenţia de presă RIA, citând guvernul regional din Omsk.

Starea de sănătate a medicului este „normală”, dar este examinat la spitalul districtual Bolşekovski ca măsură de precauţie, a menţionat RIA.

Aleksandr Murahovski era medicul principal al spitalului din Omsk unde a fost tratat Navalnîi după ce i s-a făcut rău în timpul unei curse aeriene.

ADVERTISING

După negocieri tensionate cu autorităţile, disidentul a fost transportat cu avionul de la Omsk în Germania, pentru tratament, iar testele de laborator din trei ţări europene, confirmate de Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice, au stabilit că acesta fusese otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok.

Kremlinul a respins în repetate rânduri orice alegaţie că autorităţile ruse ar fi încercat să-l omoare pe Navalnîi. În februarie, la revenirea sa în Rusia, acesta a fost arestat în legătură cu un caz de fraudă datând din 2014, pe care el îl denunţă ca fiind orchestrat politic.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇