Liubov Sobol, o susţinătoare a opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, a fost găsită vinovată, marţi, de incitare la încălcarea restricţiilor sanitare impuse în Rusia în lupta împotriva epidemiei covid-19.
Instanţa i-a impus o restricţie de circulaţie de timpul nopţii, pe o perioadă de un an şi jumătate, anunţă avocatul opozantei, citat de Reuters.
Opozanta - care denunţă un proces politic absurd şi nefondat - este acuzată că a încălcat reglementările sanitare la o adunare în susţinerea lui Navalnîi.
Justiţia a dispus ca Liubov Sobol să rămână la domiciliu - între orele locale 22.00 şi 6.00 - timp de 18 luni.
Ea este condamnată, de asemenea, să nu particope la adunări publice şi să se prezinte la un post de poliţie - de trei ori pe lună, precizează într-un mesaj postat pe Twitter avocatul său.
Alţi apropiaţi ai lui Navalnîi - inclusiv fratele acestuia - sunt vizaţi în proceduri judiciare din acelaşi motiv.
Aleksei Navalnîi a fost condamnat în februarie la închisoare, cu privire la încălcarea eliberării sale condiţionate într-un dosar de deturnare de fonduri din 2014, acuzaţii pe care opozantul le respinge.
Citeşte şi: