A 18-a zi de război: China este invocată și de Rusia, și de SUA. Centrala de la Cernobîl primește din nou curent. Primul jurnalist străin ucis este elogiat de breaslă (Foto&Video)

A 18-a zi de război: China este invocată și de Rusia, și de SUA. Centrala de la Cernobîl primește din nou curent. Primul jurnalist străin ucis este elogiat de breaslă (Foto&Video)

Ucraina a supraviețuit eroic și celei de-a 18-a zi de război. Negocierile diplomatice cu Rusia par să dea rezultate, urmând ca ele să continue luni, online. China a fost invocată în declarații publice tranșante, și de Rusia, și de Statele Unite.

De altfel, săptămâna aceasta sunt așteptate negocieri importante și între SUA și China, în contextul în care Rusia se bazează pe ajutorul economic și militar al partenerului său declarat, în timp ce America avertizează China să nu-i arunce un ”colac de salvare” invadatorului de la Kremlin.

Președintele Zelenki, despre care în urmă cu ceva timp rușii lansaseră zvonul că ar fi fugit din țară, a vizitat răniții dintr-un spital și i-a decorat. Și pe ei, și pe medicii care îi îngrijesc.

Ministerul rus al Apărării și-a asumat responsabilitatea pentru atacul cu rachetă asupra Centrului Internațional pentru Pace și Securitate de lângă Liov, în care au murit circa 180 de oameni.

Alimentarea cu electricitate a centralei nucleare de la Cernobîl s-a reluat duminică, datorită specialiștilor ucraineni sechestrați de ruși sub amenințarea armei.

De la declanșarea războiului, UNHCR a înregistrat 2.698.280 de refugiaţi din Ucraina, cu peste 100.000 mai mulți în doar 24 de ore - cel mai rapid aflux de refugiaţi de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Rusia a închis Instagram pentru 80 de milioane de utilizatori, iar ziua de azi a adus și prima victimă în rândul jurnaliștilor – Brent Renaud, un regizor şi jurnalist premiat, care realiza un documentar despre refugiați la Irvin, în apropiere de Kiev.

Manifestațiile împotriva războiului continuă, și în Ucraina, și în Rusia, și în alte țări, cum ar fi Germania.

ADVERTISING

SpotMedia.ro a prezentat, în format LIVE TEXT, evenimentele celei de-a 18-a zi de război din Ucraina:

23:40 - Negocierile între Rusia și Ucraina vor continua luni, online. "Aşteptarea mea personală este că acest progres va duce foarte curând la o poziţie comună între cele două delegaţii şi la semnarea unor documente", a declarat Leonid Sluţki, deputat care a făcut parte din delegaţia rusă care a negociat în Belarus, citat de agenţiile ruse de presă.

23:30 - Brent Renaud, primul jurnalist străin ucis în Ucraina, lucra pentru Time şi realiza un documentar despre refugiaţi.

22:27 - Oficiali americani citat de Financial Times ar fi declarat că Rusia a cerut echipament militar Chinei după lansarea invaziei asupra Ucrainei. Informația alimentează temerile Casei Albe că Beijingul ar putea decide să ajute Rusia, subminând astfel eforturile occidentalilor de a sprijini Ucraina.

O altă sursă a declarat pentru FT că SUA se pregătește să îi avertizeze pe aliați cu privire la ”anumite semne care indică intenția Chinei de a se pregăti să ajute Rusia”, relatează The Guardian.

22:16 - Rusia închide Instagram de la miezul nopții. 80 de milioane de utilizatori rămân fără conturi.

22:10 - Volodimir Zelenski a lansat un apel către companiile de software, cerându-le să boicoteze Rusia. “Acum nu pot exista jumătăţi de măsură (...) Microsoft, Oracle, SAP, nu mai asiguraţi suport pentru produsele voastre în Rusia, opriţi războiul!”, a scris Zelenski pe Twitter.

21:26 - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că negocierile dintre Rusia și Ucraina vor continua luni, în format online. Sesiunile video din cadrul procesului de negociere vor fi conduse, din partea Rusiei, de către negociatorul-șef Vladimir Medinski, a anunțat Peskov într-o declarație de presă citată de Tass și preluată de Sana.

ADVERTISING

21:14 - Peste 125.000 de germani au ieșit duminică seara pe străzi pentru a cere oprirea războiului și a-și arăta sprijinul față de Ucraina. Astfel de manifestații au fost organizate în Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Leipzig şi Hamburg.

Mass protest in Berlin against the war in Ukraine

Tens of thousands have taken to the streets of Berlin in support of Ukraine, waving banners condemning war, with some directing insults at Russian president Vladimir Putin.

Publicată de DW News pe Duminică, 13 martie 2022

21:11 - Volodimir Zelenski anunță prin postări pe Twitter că astăzi a discutat la telefon cu președinții României și Slovaciei, precum și cu premierul Marii Britanii și cu cel al Cehiei. Tuturor le-a mulțumit pentru sprijinul acordat țării sale în aceste momente dificile.

20:19 - Alimentarea cu electricitate a centralei nucleare de la Cernobîl s-a reluat duminică, a anunţat agenţia nucleară ucraineană Energoatom.

20:15 - Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a înregistrat duminică 2.698.280 de refugiaţi din Ucraina, cu 100.733 mai mulți în doar 24 de ore.

Europa nu a mai avut un aflux atât de rapid de refugiaţi de la cel de-al Doilea Război Mondial, a declarat Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.

20:05 - Orașul Irpin a fost închis pentru jurnaliști, după moartea lui Brent Renaud.

19:24 - Președintele Klaus Iohannis anunță într-o postare pe Twitter că a vorbit la telefon cu președintele Zelenski, pe care l-a asigurat de tot sprijinul României și al UE, dându-i asigurări că toți cetățenii ucraineni care vor veni în România vor fi bine primiți.

19:20 - Departamentul american al Apărării a răspuns la tirurile de rachete ruseşti din apropierea graniţei cu Polonia reiterând că Washingtonul şi aliaţii săi vor apăra teritoriul NATO în cazul unui atac, transmite DPA.

ADVERTISING

19:00 - Ministerul rus al Apărării și-a asumat responsabilitatea pentru atacul cu rachetă asupra Centrului Internațional pentru Pace și Securitate de lângă Liov, susținând că baza era folosită ca depozit pentru echipamentele militare livrate de mai multe state Ucrainei. Un purtător de cuvânt a declarat că au fost uciși până la 180 de ”mercenari străini” și a fost distrusă o ”cantitate mare” de arme. Ministerul a mai anunțat că astfel de atacuri vor continua.

18:40 - Sancţiunile au îngheţat aproximativ 300 de miliarde de dolari din cele 640 de miliarde de dolari pe care Rusia le avea în rezervele sale de aur şi valută, dar Rusia spune că se bazează pe parteneriatul solid cu China. Afirmaţiile ministrului rus de Finanțe oferite într-un interviu televizat constituie cea mai clară declaraţie de până acum a Moscovei că va căuta ajutor din partea Chinei pentru a amortiza impactul sancţiunilor, relatează Reuters.

18:04: China ar fi fost înștiințată de planul Rusiei de a invada Ucraina înainte ca ea să aibă loc, dar nu și de amploarea planului, a declarat consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, pentru CNN . El a avertizat că Beijingul va suporta ”cu siguranţă” consecinţe dacă va ajuta Moscova să evite sancţiunile drastice impuse de Occident din cauza invaziei, informează Reuters.

17:40 - Aproximativ 125.000 de persoane au fost evacuate prin coridoare umanitare din zonele de conflict din Ucraina, a subliniat Zelenski într-o înregistrare video postată pe contul său de Instagram.

17:20 - Președintele Zelenski i-a vizitat la spital pe militarii ucraineni răniți , i-a decorat și le-a urat însănătoșire grabnică.

Відвідав наших поранених бійців. Хлопці, швидше одужуйте. Вірю: найкращим подарунком до вашої виписки буде наша спільна перемога!

Publicată de Володимир Зеленський pe Duminică, 13 martie 2022

17:15 – Delegațiile care poartă negocieri între Ucraina și Rusia transmit mesaje pozitive, relatează The Guardian. Negociatorul ucrainean Mihail Podolyak a declarat că discuțiile au devenit mai constructive, iar Leonid Slutsky, membru în echipa de negociatori a Rusiei, a spus că s-au făcut progrese semnificative. O nouă rundă de negocieri va avea loc peste câteva zile.

17:08 - 2.187 de oameni au fost uciși în Mariupol de la declanșarea invaziei ruse, anunță autoritățile locale, citate de The Guardian.

16:45 - În drona care s-a prăbuşit joi seara în sud-vestul Zagrebului au fost găsite rămăşiţe ale unei bombe aeriene, a precizat duminică ministrul croat al apărării, Mario Banozic, transmite HINA.

16:40 - Un tânăr fotbalist de doar 16 ani a murit sub bombardamente, în timp ce era evacuat din orășelul Brovary, de lângă Kiev. Yevdochenko era un fotbalist talentat ce aparținea de clubul Atlet Kiev. 

15:45 - Protestele ucrainenilor continuă în orașele ocupate de ruși, unde invadatorii ar urma să încerce așa-zise referendumuri pentru independență, pe modelul Donețk și Lugansk.

15:25 - Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a criticat Rusia pentru răpirea primarilor din oraşele Melitopol şi Dniprorudne, subliniind că Rusia încearcă să instaleze "structuri guvernamentale alternative ilegitime" într-o altă ţară suverană, relatează DPA.

15:00 - Un jurnalist de la New York Times a fost ucis în apropierea Kievului, de focuri trase de ruși, iar colegul său, rănit, a fost transportat la spital, informează poliția locală, citată de The Guardian.

14:53: Cel puțin 13 jurnaliști și alți 12 protestatari au fost reținuți la Sankt Petersburg, în cadrul unor proteste, transmite BBC.

14:14: Papa Francisc a exprimat, duminică, cea mai dură condamnare a sa de până acum a invaziei ruse din Ucraina, susţinând că ”agresiunea armată inacceptabilă” trebuie să înceteze, relatează Reuters

”În numele lui Dumnezeu vă cer: opriţi acest masacru!”, a spus el, adăugând că oraşele ucrainene riscă ”să fie reduse la stadiul de cimitire”.

14:00: O nouă rundă de discuţii între Rusia şi Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare, potrivit lui Mykhailo Podoliak, consilierul principal al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, conform CNN.

Ucraina lucrează cu Israel şi Turcia, în postura de mediatori, pentru a finaliza o locaţie şi un cadru pentru negocierile de pace cu Rusia, a mai declarat, duminică, Podoliak, relatează Reuters.

13:55: Nouă persoane au fost ucise într-un bombardament lansat de forţele ruse în apropiere de Nikolaev (sudul Ucrainei), a anunţat, duminică, administraţia regională a oraşului, citată de CNN.

Nikolaev este un oraş strategic din sudul ţării, care a rezistat ocupaţiei ruse şi a împiedicat o aparentă deplasare a forţelor ruse către cel mai important port al Ucrainei, în vestul ţării, Odesa.

13:49: Turcia a făcut apel la Rusia să o ajute cu evacuarea cetăţenilor săi blocaţi în oraşul asediat Mariupol, a declarat presei duminică ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu.

Şeful diplomaţiei turce a spus că l-a sunat sâmbătă pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi i-a cerut ajutorul pentru evacuarea cetăţenilor turci.

13:26: Un responsabil al poliţiei ucrainene din regiunea Lugansk din estul ţării a acuzat în noaptea de sâmbătă spre duminică armata rusă că i-a atacat localitatea cu bombe cu fosfor, relatează AFP.

Potrivit lui Oleksi Biloşiţki, şeful poliţiei din Popasna, oraş situat la circa o sută de kilometri vest de Lugansk, forţele ruse au folosit bombe cu fosfor asupra localităţii sale.

"Suferinţe şi incendii", a scris el pe Facebook, comparând metodele ruşilor cu cele ale naziştilor.

12:56: Ucrainenii care se refugiază au la dispoziție o aplicaţie prin care sunt prezentate coridoarele verzi de tranzit pe teritoriul României, a scris, duminică, pe Facebook, ministrul Transporturilor.

Aplicaţia poate fi accesată din linkul: https://cestrin.maps.arcgis.com

12:54: Guvernatorul din Liov a anunțat că numărul victimelor de la Centrul Internațional de Securitate și Menținere a Păcii ajunge la 35.

12:41: Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, afirmă că folosirea de arme chimice de către Rusia în Ucraina ar însemna o schimbare de paradigmă şi că NATO va trebui atunci să se gândească la cel mai potrivit răspuns, relatează Reuters.

12:10: Rușii au răpit un al doilea primar, pe cel din Dniprorudne, a anunțat ministrul ucrainean de Externe, D. Kuleba. Aceasta a acuzat Rusia de crime de război.

"Pentru că nu primesc sprijin de la localnici, invadatorii recurg la teroare. Fac apel la state și la organizații internaționale să oprească teroarea asupra Ucrainei și asupra democrației", a spus Kuleba.

11:42: Un tren de pasageri care evacua civili din estul Ucrainei a fost lovit de trupele rusești. Mecanicul de tren a fost ucis. Trenul, care evacua civili din regiunile Donețk și Lugansk, transporta inclusiv 100 de copii.

11:40: Bombardamentele rusești au distrus un bloc de apartamente din Cernihiv, anunță Serviciul public de Urgență din Ucraina. Cel puțin o persoană a murit.

11:15: Secretarul general NATO Jens Stoltenberg avertizează că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina. Va fi considerată crimă de război, spune el, citat de cotidianul german Welt am Sonntag.

11:12: O mănăstire ortodoxă din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, în care erau adăpostite persoane care fugeau din calea războiului, a fost lovită de rachete rusești, a anunţat Parlamentul ţării, într-o postare pe Telegram, transmite CNN.

10:23: Nouă morți, la baza militară de lângă Liov, bombardată duminică dimineață. Guvernatorul regiunii Liov a anunțat și că 57 de persoane au fost rănite, după ce Rusia a tras 30 de rachete.

09:50: Ministrul britanic al Apărărăă spune că trupele ruse "încearcă să încercuiască forțele ucrainene" în Est, unde avansează dinspre Harkiv (Nord) și Mariupol (Sud).

09:46: "Vedem cu groază numărul tot mai mare de victime civile şi distrugerile necugetate comise de forţele ruse. Poporul ucrainean rezistă cu curaj şi hotărâre, însă următoarele zile vor aduce cel mai probabil o suferinţă şi mai mare", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.

Astfel, NATO avertizează că luptele și criza umanitară se vor intensifica în Ucraina.

08:53: ONU va avea săptămâna viitoare mai multe reuniuni consacrate războiului declanşat de Rusia în Ucraina, relatează AFP.

08:50: Aeroportul din Ivano-Frankivsk a fost atacat de ruși. Acesta se află la 114 kilimetru sud de Liov.

08:47: Bursa de la Moscova rămâne închisă și săptămâna viitoare, pe fondul sancțiunilor impuse de Occident Rusiei.

07:56: Oficiali din Liov spun că bombardamentele ruse au vizat un Centru Internațional de Securitate și Menținere a Păcii, potrivit BBC ucrainean. Centrul este localizat în regiunea Yavoriv, la 30 de kilometri nord-vest de Liov. Coloane de fum au fost observate în zonă.

07:23: Mai multe explozii au fost auzite în regiunea Liov (Lviv), din vestul Ucrainei, transmite BBC. Agenția UNIAN citează mai mulți martori, care ar fi anunțat exploziile pe social media.

Kyiv Independent spune că Liovul ar fi sub atac rusesc.

06:15 - Ucraina vrea să înceapă însămânţarea cerealelor de primăvară în zilele următoare şi spune că are suficiente cereale în stoc, a declarat adjunctul ministrului Agriculturii, Taras Visoţki, transmite Reuters. Ucraina spune că are stocuri de de 6 milioane de tone de grâu, 15 milioane de tone de porumb şi o rezervă pentru cinci ani de ulei de floarea soarelui. Invazia Rusiei în Ucraina a provocat îngrijorări privind apariţia unui deficit de cereale la nivel global, iar preţurile cerealelor au atins maxime record.

05:10 - Britanicii primesc 350 de lire pe lună dacă găzduiesc refugiaţi din Ucraina, anunţă BBC. Programul guvernamental "Locuinţe pentru Ucraina", care urmează să fie lansat luni, solicită oamenilor să ofere o cameră liberă sau o proprietate nelocuită unui refugiat, pentru o perioadă de cel puţin şase luni.

04:01 - Într-o înregistrare video postată pe Facebook în noaptea de sâmbătă spre duminică, Volodimir Zelenski afirmă că este nevoie de "timp şi de forţă pentru a distruge maşinăria de război" care a venit în Ucraina şi transmite: "încă trebuie să rezistăm. Încă trebuie să luptăm". El adaugă că le repetă mereu prietenilor Ucrainei şi partenerilor din străinătate că "ar trebui să facă mai mult pentru Ucraina, pentru ucraineni". Zelenski a acordat distincţia "Erou al Ucrainei", post-mortem, pentru prima dată unei femei, medic militar care a îngrijit soldaţi în regiunea Sumî.

03:29 - Preşedintele Volodimir Zelenski a spus că 12.729 persoane au fost evacuate sâmbătă prin coridoarele umanitare formate, informează duminică EFE. Viceprim-ministrul ucrainean Irina Vereşciuk a indicat că 9 din cele 14 coridoare au funcţionat sâmbătă.

03:28 - Într-un mesaj video pe Telegram, preşedintele Zelenski a mai transmis că un transport cu ajutoare umanitare este aşteptat să sosească la Mariupol duminică după-amiază.

02:49 - Rusia și Ucraina au desfășurat negocieri prin videoconferință. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a informat sâmbătă că Vladimir Medinski, consilierul preşedintelui Putin, conduce delegaţia rusă în discuţiile prin videoconferinţă cu Ucraina, care au loc de câteva zile, informează EFE, care citează agenţia TASS. Au avut loc mai multe runde de negociri în acest format.

02:21 - Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat că Ucraina a informat, sâmbătă, că Rusia plănuieşte să preia controlul complet şi permanent al centralei nucleare Zaporojie, sub managementul firmei de stat Rosatom. Afirmaţiile au fost ulterior negate de Federaţia Rusă, se arată într-un comunicat postat pe site-ul AIEA.

02:03 - Premierul britanic Boris Johnson organizează săptămâna viitoare un summit cu liderii ţărilor scandinave şi baltice, vecine ale Rusiei, în marja unuia din cele mai mari exerciţii militare ale NATO după încheierea războiului rece, care va avea loc în Norvegia începând de luni, transmite AFP. Manevrele, denumite "Exercise Cold Response", vor reuni peste 30.000 de soldaţi din 27 de ţări venite să se antreneze la temperaturi sub zero grade.

01:04 - Volodimir Zelenski a vorbit din nou, sâmbătă seară, cu premierul Israelului, Naftali Bennett, despre un posibil summit la Ierusalim cu omologul său rus, Vladimir Putin, iar oficiali israelieni au anunţat că liderul de la Kremlin analizează propunerea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇