Rusia a anunţat, duminică, că se bazează pe ajutorul oferit de China pentru a face faţă consecinţelor economice generate de sancţiunile occidentale, care se pare că ar fi îngheţat aproape jumătate din rezervele Rusiei de aur şi valută străină, conform declaraţiilor ministrului rus de Finanţe, Anton Siluanov.
De asemenea, oficialul rus a precizat că Rusia va consolida cooperarea în ceea ce priveşte schimburile comerciale cu China, conform Reuters.
Oficialul rus a precizat că sancţiunile au îngheţat aproximativ 300 de miliarde de dolari din cele 640 de miliarde de dolari pe care Rusia le avea în rezervele sale de aur şi valută.
Siluanov a mai afirmat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiunile de stat şi va plăti ruble titularilor de creanţe până când rezervele de stat vor fi dezgheţate.
”Avem o parte din rezervele noastre de aur şi de schimb valutar în moneda chineză, în yuani. Şi vedem ce presiune exercită ţările occidentale asupra Chinei pentru a limita schimburile comerciale reciproce cu China. Desigur, există presiune pentru a limita accesul la aceste rezerve”, a afirmat ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov.
”Dar cred că parteneriatul nostru cu China ne va permite în continuare să menţinem cooperarea pe care am realizat-o şi nu numai să o menţinem, ci şi să o creştem într-un mediu în care pieţele occidentale se închid”, a subliniat el.
Statele occidentale au impus sancţiuni fără precedent asupra sistemului financiar şi corporativ al Rusiei ca urmare a invaziei în Ucraina, pe 24 februarie, acţiune pe care statul rus o numeşte ”operaţiune militară specială”.
Război în Ucraina, Ziua 18 - Vezi desfășurarea evenimentelor
Afirmaţiile lui Siluanov oferite într-un interviu televizat constituie cea mai clară declaraţie de până acum a Moscovei că va căuta ajutor din partea Chinei pentru a amortiza impactul sancţiunilor.
SUA a transmis însă explicit un avertisment Chinei: Să nu arunce un colac de salvare Rusiei, astfel încât sancțiunile occidentale să nu își producă efectul scondat.
O prietenie fără limite
Rusia și China şi-au consolidat cooperarea în ultima vreme, deoarece ambele au fost supuse unei presiuni puternice din partea Occidentului din cauza acţiunilor de încălcare a drepturilor omului şi a altor chestiuni.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi preşedintele chinez, Xi Jinping, s-au întâlnit la Beijing pe 4 februarie şi au anunţat un parteneriat strategic, despre care au spus că are rolul de a contracara influenţa Statelor Unite. Cei doi lideri au descris parteneriatul drept o prietenie fără limite.
Sancţiunile asupra rezervelor ruseşti reprezintă una cele mai drastice măsuri aplicate economiei Rusiei.
În urmă cu o lună, Siluanov a spus că Rusia va putea rezista sancţiunilor impuse datorită rezervelor abundente şi chiar se gândeşte să ofere euroobligaţiuni investitorilor străini odată ce volatilitatea pieţei se va diminua.