Scopul lui Putin nu este despre Ucraina, nu e vorba aici de restabilirea Rusiei Mari, acestea sunt povești vechi, instrumente depășite. Scopul a fost de a schimba ordinea mondială, iar aceasta deja s-a schimbat, nu ne vom mai întoarce niciodată la viața de dinainte.
Vladimir Putin a creat un cutremur geopolitic, iar noi acum suntem prea preocupați de ce se întâmplă astăzi în Ucraina ca să mai înțelegem scara și magnitudinea acestui cutremur geopolitic declanșat odată cu războiul, spune profesorul Ofer Fridman, într-un interviu acordat SpotMedia.ro.
Ofer Fridman predă studii de război, la King’s College din Londra. Are studii de istorie militară și securitate în Ierusalim și de contra-terorism, la Centrul Interdisciplinar Herzliya. Semnează studii complexe despre strategii militare, cultura militară rusă, războiul hibrid. Este autorul volumului Russian "Hybrid Warfare": Resurgence and Politicization.
Pare că a fost o capcană, câtă vreme ne concentrăm pe dezinformare și propaganda Rusiei, Putin pregătea tancurile.
Să definim ce înțelegem prin propagandă. Există dezinformare, manipulare, intoxicare și propaganda poate fi toate astea, împreună. Propaganda nu înseamnă în mod necesar fake news și fake news-urile nu înseamnă în mod necesar propagandă. În ultimii 20 de ani, Kremlinul a operat în spațiul informațional, a încercat să exercite influență, parțial prin dezinformare, parțial prin informare, parțial prin neinformare.
Evident că Putin a ținut cont de dimensiunea informațională a acestui război, la fel ca toate țările care merg la război și care țin cont de această dimensiune informațională.
Termenii ca denazificare par ridicoli pentru cine îi aude în Occident. Cu cine vorbește Putin? Ce sens are tot acest narativ?
Așa cum vedem, nu există o confruntare informațională în casele și mințile publicului internațional. Rusia nu încearcă măcar să convingă opinia publică internațională de ce face și cum face.
Suntem expuși doar la narativele ucrainene, Rusia nici măcar nu ne propune un narativ, nu intră în acest război narativ. Rusia are grijă de propria populație și de propriul spațiu informațional, nu încearcă să convingă pe nimeni în România, Germania, Marea Britanie sau Canada de corectitudinea și justețea acțiunilor ei.
Nu există practic acum o confruntare informațională. Există o singură parte, partea ucraineană, care construiește un narativ. Rusia nici măcar nu încearcă.
În schimb, ceea ce face Rusia e să-și protejeze propriul spațiu informațional, controlând narativele pentru opinia publică rusă.
Oricare ar fi opinia publică în România sau în SUA, Rusia nu luptă pentru a o convinge.
Atunci cine îl poate opri pe Vladimir Putin în Rusia? Societatea rusă e controlată. Cine îl poate opri de la acest război?
Războiul se va termina când se va termina. Nicio sancțiune, niciun oligarh nu poate opri coloanele militare. Este vorba doar despre o decizie luată de Kremlin și Kremlinul a decis să meargă cu acest război până la capăt, până când va obține ce vrea sau va obține ceea ce va considera că e acceptabil.
Nu vedeți nicio voce, o masă critică în Rusia?
Îmi pare rău, să citim sondajele de opinie din Rusia. Ce voce critică să găsim? Rușii cred în justețea acestui război, vasta majoritate a rușilor. Ei cred că Rusia face ceea ce trebuie. Spațiul informațional este controlat de stat.
Chiar dacă Putin construiește în Rusia o dictatură?
Rusia nu a fost niciodată o dictatură. Asta e o interpretare comună greșită. În Rusia e vorba despre un tip special de relație între putere și popor. Nu e dictatură.
Rușii au demonstrat de două ori în secolul al XX-lea că, dacă nu le place cine ocupă Kremlinul, îl pot schimba. E un tip special de relație între putere și poporul rus.
E acest narativ vechi în Rusia, lupta dintre Rusia și Vest.
În ultimii 20 de ani, narativul construit în Rusia a fost că Vestul e împotriva rușilor. Vestul nu a făcut nimic pentru a contrazice acest narativ. Le-am permis conducătorilor Rusiei să construiască încet în spațiul public această teză că Vestul este dușmanul.
Și asta a început înainte de Putin, ideea că Vestul e împotriva Rusiei, ideea că Vestul a dezamăgit Rusia și a lăsat-o să moară în anii 1990, nu i-a venit niciodată în ajutor, alături de ideea că democrația e o mare minciună, e mai dezirabilă ordinea. Astea erau în spațiul public rusesc înainte de Putin. Dorința de a fi conduși de o mână puternică era acolo ani înainte ca Putin să ajungă la putere. Și el le-a dat oamenilor ceea ce și aceștia voiau.
Bun, dar ce putea face mai mult Vestul, pentru a combate acest narativ?
În primul rând, a ratat oportunitatea.
Richard Sakwa a scris despre asta într-un mod strălucit, ani buni înainte de conflict. Cartea lui, „Ucraina este o linie de front”, publicată acum cinci-șase ani, arată că a existat o fereastră foarte mică de oportunitate, la începutul anilor '90, dar nu a fost folosită.
Mai apoi, odată ce a văzut că economia Rusiei își revine, în anii 2000, când Putin a venit la putere, Vestul s-a concentrat pe alte probleme și a uitat complet de Rusia. Iar Rusia s-a dezvoltat singură și și-a inventat propriul narativ.
Ce puteau face? Mai întâi să-și aducă aminte că au o mare putere vecină cu ei și care nu îi simpatizează foarte mult. Acum, poate, vor începe să-și schimbe părerile, după tot timpul în care Vestul a fost preocupat exclusiv cu propriile probleme.
Cât de departe va merge Putin? Care e compromisul rezonabil, pentru a opri agresiunea în Ucraina?
Mai întâi, agresiunea lui în Ucraina nu este despre Ucraina. Nu a fost niciodată. Ucraina este un instrument, din nefericire, este acum un spațiu de luptă. Povestea este despre Rusia și Occident. Dacă va fi o încetare a focului, agreată cu liderii ucraineni, deoarece în Kremlin se înțelege că operațiunea nu merge cum doreau, va fi ceva temporar.
Trebuie să înțelegem că Putin deja și-a atins, parțial, scopul. Iar scopul lui nu era despre Ucraina, nu e vorba aici de restabilirea Rusiei Mari sau ceva de genul. Acestea sunt povești vechi, instrumente depășite.
Scopul a fost de a schimba ordinea mondială, iar aceasta deja s-a schimbat. Nu ne vom mai întoarce niciodată la viața de dinainte. Putin a creat un cutremur geopolitic, iar noi acum suntem prea preocupați de ce se întâmplă astăzi în Ucraina ca să mai înțelegem scara și magnitudinea acestui cutremur geopolitic declanșat odată cu războiul.
Sunt consecințe și precedente care au fost deja create peste tot, în Germania, înăuntrul Uniunii Europene, chiar și în Elveția. Nu mai este vorba doar de victimele civile din Ucraina, care, e adevărat, sunt o tragedie.
Ucraina și Rusia produceau împreună 40-50% din necesarul de cereale și de ulei pentru a hrăni Africa. Cine mai hrănește acum Africa? În acest moment e iarnă, ne bazăm pe recoltele din anul trecut, pe depozite, dar vine deja sezonul de însămânțare, ori dacă în Ucraina nu se mai cultivă nimic, nici nu va mai fi vreo recoltă.
Nu e vorba doar despre petrol și gaze. De pildă, îngrășămintele: 25% din necesarul Europei venea din Rusia și tocmai am oprit complet exporturile rusești. Cum mai cultivăm plantele în Europa?
Ce vom face cu prețurile la aluminiu, aur, titanium sau alte materii prime care depindeau de exporturile rusești?
Uniunea Europeană are suficiente rezerve în economiile țărilor membre pentru a încerca să atenueze undele de șoc, dar acesta nu este deloc cazul Africii sau Orientului Mijlociu, sau al țărilor din Asia sau din America Latină.
Acolo unde hrana începe să lipsească vor apărea focare de instabilitate politică și vor fi mai multe conflicte și războaie, care vor amenința și mai mult rețelele de aprovizionare globală și așa mai departe. Nu e vorba doar despre transporturi, ci de crearea de materii prime. Așa cum în Africa, deși există zăcăminte bogate, din cauza instabilității politice, nu se poate realiza distribuția lor.
Există așadar un cutremur geopolitic. În timp ce noi suntem acum preocupați de bombele care cad în Ucraina, ceea ce este normal, acolo este o catastrofă umanitară care trebuie oprită cât de repede posibil, acest cutremur geopolitic se răspândește în lume. Nu a fost niciodată vorba doar despre Ucraina.
Nici propunerile pe care Putin le-a făcut către NATO, înainte de escaladare, nu erau doar despre Ucraina. Ucraina nu va putea niciodată să se alăture NATO fără permisiunea Rusiei. Are dispute teritoriale pe propriul teritoriu, iar Rusia este cea care le controlează și, fără că Rusia să accepte, Ucraina nu va fi în NATO.
Astfel că nu era vorba că Ucraina se va alătura NATO, ci un test dacă NATO își va sacrifica principiile.
Putem spune, totuși, că Rusia a reușit acum să unifice NATO și Uniunea Europeană.
Sunt de acord în întregime. Sistemul internațional nu este unul linear. Într-un sistem liniar, când lovești mingea, știi în ce direcție va merge. În relațiile internaționale, când lovești ceva, nu știi exact în ce direcție va ajunge, tot ce știi e că nu va rămâne acolo unde era.
La fel ca și în relațiile personale, dacă îți lovești partenerul, nu se știe ce se va întâmpla, dar e clar că lucrurile nu vor mai fi la fel.
Ce vreau să spun este că eu nu cred că schimbările vor merge în direcția pe care o dorea Putin, el acum încearcă să-și maximize propriul interes, creând valuri cât de mari poate. Ceea ce se potrivește cu teoria “haosului controlat” pe care au dezvoltat-o ei la Kremlin.
Apropo, până și această “unificare” a Vestului este și ea parte a acestui cutremur geopolitic. Care vor fi consecințele? Nu știm, nimeni nu poate ști, este vorba de lucruri impredictibile și dincolo de control.
Doi actori politici majori care au sprijinit unificarea politică a Germaniei din secolul XIX, din vremea lui Bismark, au fost Rusia și Marea Britanie. Deoarece ei vedeau o Germanie puternică drept o contrapondere la influența Franței. Unde a dus unificarea Germaniei, pentru Rusia și pentru britanici, știm deja, 50 de ani mai târziu deja eram în Primul Război Mondial.
Când a izbucnit Revoluția rusă din 1917, oamenii sărbătoreau în Londra și în Paris, deoarece iată Rusia se va alătură țărilor democratice. Știm și asta cum s-a terminat.
Germania s-a țrezit acum după un somn de hibernare de 70 de ani. Lucrurile sunt încă bine, dar vor rămâne așa? Nu știu.
Ce vreau să spun este că lucrurile acestea sunt impredictibile. Unde se va ajunge acum? Nu știu și nimeni nu știe.
Tot ce pot spune cu siguranță, în mijlocul tuturor acestor necunoscute, este că, dacă acum Putin și-ar cere iertare, ar plăti toate despăgubirile, ar fi judecat și ar fi condamnat pe viață în Gulag, lumea tot nu s-ar mai întoarce la cum era înainte.
Credeți că suntem la începutul unui nou Război Rece?
Suntem la începutul unei noi ordini mondiale. Cum va arăta aceasta, nu putem controla și nici măcar prezice.