Liderii coaliției pun la punct calendarul parlamentar pentru desfiinţarea Secției Speciale

Liderii coaliției pun la punct calendarul parlamentar pentru desfiinţarea Secției Speciale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc miercuri în şedinţă, la Palatul Parlamentului, urmând să discute şi despre calendarul parlamentar pentru desfiinţarea Secției Speciale.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va prezenta avizul pozitiv dat de Comisia de la Veneţia la proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

"Parlamentul se poate întruni în sesiune extraordinară fără nicio grijă, pentru că are soluţiile corecte propuse de Guvern şi vreau să îi mulţumesc premierului Florin Cîţu pentru sprijinul faţă de acest proiect.

ADVERTISING

De altfel, în programul de guvernare este prima măsură de la capitolul Justiţie care ar fi trebuit luată. Proiectul a fost blocat în Parlament. Deci varianta corectă ar fi cea propusă de Guvern şi acesta este mesajul pe care îl voi duce în coaliţie miercuri.

Am stabilit la întâlnirea anterioară în cadrul coaliţiei că se va propune sesiune extraordinară pentru a rezolva această problemă, pentru a desfiinţa SIIJ, în maximum două săptămâni de la primirea avizului. Iată, astăzi, am primit avizul. Dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare deja ar fi de aşteptat o sesiune extraordinară pentru desfiinţarea SIIJ", a declarat Stelian Ion, luni, într-o conferinţă de presă.

ADVERTISING

El a precizat că se aşteaptă ca Senatul să se întrunească săptămâna viitoare.

Şi preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat, luni seara, că după şedinţa coaliţiei de guvernare din această săptămână se va şti clar care este calendarul pentru organizarea unei sesiuni extraordinare a Camerei superioare a Parlamentului în vederea desfiinţării SIIJ.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul liberalilor Ludovic Orban, a arătat, marţi seara, că discuţiile din coaliţie vor viza în special forma legislativă privind desfiinţarea Secţiei speciale.

ADVERTISING

"În principal, discutăm de Secţia specială şi de forma legislativă prin care să desfiinţăm Secţia specială în urma punctului de vedere adoptat de Comisia de la Veneţia", a spus Orban.

Citește și: Iuliana Scântei (PNL), reacţie la poziţia Comisiei de la Veneţia: În cel mai scurt timp, coaliţia va convoca o sesiune extraordinară la Senat, pentru ca SIIJ să fie desfiinţată


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇