Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că pe masa negocierilor de pace cu Ucraina se află și ridicarea sancțiunilor impuse împotriva țării sale. În replică, principalul negociator din partea Kievului, Mihailo Podoliak, a spus că e un fake news.
„În prezent, delegațiile discută zilnic prin conferință video pe draftul unui posibil tratat de pace. Printre subiecte se află problema denazificării, recunoașterea noilor realități geopolitice, ridicarea sancțiunilor, precum și statutul limbii ruse”, a spus Lavrov, fără să elaboreze, relatează Reuters.
Dar principalul negociator din partea Kievului a precizat că situația prezentată de oficialul rus este neadevărată. În primul rând, Lavrov nu a participat nici măcar la o rundă de negocieri, iar problema sancțiunilor aplicate Rusiei de cătra partenerii Ucrainei nu a fost niciodată subiect de discuție.
Mai mult, Podoliak a menționat că Ucraina nu are nevoie de lecții de „denazificare” sau de folosirea limbii ruse de la cei care au atacat și ocupat orașe ucrainene.
C.P.