Jaf la o bancă din Bucureşti, care se află lângă sediul IGPR. Hoţul a fugit cu banii spre Guvern

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat a reuşit să fugă cu 10.000 de lei, după ce a ameninţat, marţi, casiera unei bănci din Sectorul 2 al Capitalei.

„Astăzi, în jurul orei 10:00, prin apel 112, a fost sesizat faptul că într-un sediu bancar din Sectorul 2 a pătruns un bărbat, care a ameninţat una dintre casiere şi a reuşit sustragerea sumei de 10.000 de lei”, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Bărbatul a reuşit să fugă înainte de declanşarea sistemului de alertare prin acţionarea butonului de panică.

ADVERTISING

Potrivit unor surse judiciare citate de televiziunile de ştiri, hoţul a ameninţat casiera cu un bilet pe care scria că, dacă nu îi dă banii, o taie.

La acel moment, în agenţia BRD se aflau doar angajaţi şi nicio persoană nu a fost rănită.

Banca se află pe bulevardul Ştefan cel Mare, aproape de sediul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), iar hoţul ar fi fugit pe jos, spre Piaţa Victoriei, unde se află sediul Guvernului.

ADVERTISING

Cercetările au fost preluate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, în vederea identificării bărbatului şi recuperării prejudiciului.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇