Iranul a spânzurat un cetățean britanic. Premierul Sunak: Un act dur și laș

Iranul a spânzurat un cetățean britanic. Premierul Sunak: Un act dur și laș

Cetăţeanul britanic Alireza Akbari, care a fost condamnat la moarte în Iran, a fost executat prin spânzurare, anunţă presa de stat de la Teheran.

Familiei lui Akbari i s-a cerut să meargă la închisoare pentru o „vizită finală” miercuri, iar soția lui a spus că a fost mutat în izolare.

Alireza Akbari (61 de ani) avea dublă cetăţenie britanică şi iraniană.

El a ocupat postul de adjunct al ministrului Apărării în mandatul fostului preşedinte reformator Mohammad Khatami (1997-2005).

A fost arestat în 2019 și condamnat la moarte pentru spionaj în favoarea Marii Britanii, ceea ce el a negat.

ADVERTISING

Însă Iranul a postat un videoclip cu Akbari săptămâna aceasta, care arată ceea ce par a fi mărturisiri forțate. Anterior, într-un mesaj audio primit de BBC Persian, britanicul a susţinut că a fost torturat pentru a mărturisi infracţiuni pe care nu le-a comis.

Ministerul iranian al Informaţiilor a descris cazul lui Akbari drept ''unul dintre cele mai importante de infiltrare'' în sistemul de securitate al Iranului. Fostul ministru a devenit ''un spion-cheie'' pentru MI6 în virtutea poziţiei sale importante şi a furnizat Marii Britanii informaţii notabile.

ADVERTISING

Reacţia Londrei

Marea Britanie a condamnat execuţia şi a spus că nu va rămâne necontestată.

Prim-ministrul Rishi Sunak a numit-o ”un act dur şi laş, efectuat de un regim barbar, fără respect pentru drepturile omului ale propriului popor”.

Anterior, Marea Britanie a cerut Iranului să oprească execuția și să-l elibereze imediat pe Akbari, aminteşte BBC.

Acum câteva zile, şeful diplomaţiei britanice, James Cleverly, a reacţionat dur pe Twitter: "Iranul trebuie să oprească execuţia cetăţeanului britanic-iranian Alireza Akbari şi să îl elibereze imediat. Este un act motivat politic al unui regim barbar care are un dispreţ total faţă de viaţa umană".

ADVERTISING

La începutul lunii decembrie, patru iranieni au fost executaţi după ce au fost condamnaţi la moarte pentru "cooperare" cu Israelul, inamicul nr. 1 al Republicii Islamice.

Iranul anunţă în mod regulat arestarea unor agenţi suspectaţi că lucrează pentru serviciile de informaţii străine, inclusiv pentru Israel.

Relaţiile dintre Teheran şi Londra au fost afectate în ultimii ani de arestarea mai multor cetăţeni cu dublă cetăţenie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇