A opta tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech nu a ajuns încă în România, pentru că avioanele nu au putut decola din Leipzig, unde ninge abundent.
Cele 163.800 de doze ar fi trebuit să ajungă pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca și Timișoara în această dimineaţă, dar avioanele nu au putut decola de la Leipzig, din cauza zăpezii, transmite Mediafax.
Gabriel Dina, director de programe la Pfizer România, spune că discută cu DHL, ca să afle care este planul de urgență și când va ajunge vaccinul în România.
România are contractate în jur de 20 de milioane de doze de vaccin Pfizer
Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu a precizat că noua tranşă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge luni sau marţi în ţară şi a arătat că se ia în calcul posibilitatea ca Ministerul Apărării Naţionale să aducă aceste vaccinuri.
"Nu a mai putut să ajungă la această oră. S-ar putea să ajungă în timpul zilei de astăzi. Monitorizăm situaţia. Ori astăzi, ori mâine. Am vorbit şi cu Ministerul Apărării Naţionale dacă avem noi posibilitatea să aducem aceste doze care trebuiau să vină astăzi. Oricum, sunt doze de rapel şi suntem OK în următoarea perioadă şi nu se reprogramează nimic", a spus Cîţu, citat de Agerpres.
Dozele ar trebui distribuite, după cum urmează:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 53.820 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 19.890 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 16.380 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 16.380 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 22.230 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 11.700 doze.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.