Haos la contractele pentru parcări, în Sectorul 1. Plata taxei pentru 2021 se face după un regulament care nu este în vigoare și are prevederi aberante

Haos la contractele pentru parcări, în Sectorul 1. Plata taxei pentru 2021 se face după un regulament care nu este în vigoare și are prevederi aberante
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bucureștenii care vor să își închirieze un loc de parcare de reședință în Sectorul 1 se confruntă cu o situație confuză. Administrația locală s-a încurcat în regulamente și măsuri de digitalizare, iar informațiile care ajung la oameni nu fac decât să îi deruteze.

Cum s-a ajuns aici

Locurile de parcare de reședință din București sunt în grija administrațiilor de sector.

În consecință - cu excepția cuantumului chiriei anuale, pe care îl decide Consiliul General al Municipiului București – primăriile de sector stabilesc în ce condiții să dea în folosință populației locurile de parcare.

Practic, fiecare sector își adoptă – prin intermediul Consiliului Local - propriul regulament pentru închirierea parcărilor de reședință.

La Sectorul 1, spre exemplu, regulamentul în vigoare, adoptat de Consiliul Local, e publicat pe site-ul Administrației Domeniului Public (ADP). Așa că, în mod normal, bucureștenii care vor loc de parcare de la primărie ar trebui să urmeze întocmai pașii descriși în acel document.

regulament-parcare-pe-site-ADP

Pentru mai multe detalii, puteți citi integral regulamentul în vigoare.

Problema este că, între timp, ADP Sector 1 a mai întocmit un regulament pentru locuri de parcare de reședință, care să-l înlocuiască pe primul. Dar Consiliul Local a refuzat să adopte noul regulament, pe care nu-l consideră suficient de bun.

Și cu toate acestea ADP Sector 1 le-a transmis bucureștenilor, în repetate rânduri, că trebuie să facă și ce scrie în noul regulament, chiar dacă acesta nu e în vigoare.

ADVERTISING

În aceste condiții, mulți bucureșteni din sector înțeleg cu greu ce au de făcut ca să prindă loc de parcare și în 2021.

Primăria a ratat startul digitalizării sistemului de parcări. Iar prețul îl plătesc acum cetățenii

În anii trecuți, pentru prelungirea cu un an a contractului de închiriere pentru locul de parcare, bucureșteanul trebuia să meargă la ADP, să stea la coadă și să prezinte documente în original și în copie.

Pentru 2021, ADP Sector 1 a pus în funcțiune un sistem electronic prin care cetățenii pot solicita unul dintre cele 10.086 de locuri de parcare de reședință disponibile.

Sistemul a fost cumpărat din vremea în care primar era Daniel Tudorache (PSD). Dar a fost pus în funcțiune abia după ce a ajuns Clotilde Armand (USR PLUS) în funcția de edil.

Sistemul funcționează, iar bucureștenii îl pot folosi. Dar informațiile pe care le primesc din acest sistem nu corespund cu cele din regulamentul pentru parcări aflat în vigoare.

Spre exemplu, în regulamentul în vigoare nu se menționează nimic despre depunerea cererilor de parcare prin intermediul acestei platoforme online. Despre ea se vorbește în noul regulament, care încă nu e adoptat.

Apoi, în regulamentul în vigoare se menționează că cetățenii pot solicita loc de parcare între 1 ianuarie și 31 martie. Și tot până la 31 martie ar trebui plătită la ADP Sector 1 și chiria pentru locul de parcare pentru tot anul în curs.

Acestea sunt regulile în vigoare. Cu toate acestea, la finele lunii decembrie 2020, ADP Sector 1 le-a trimis bucureștenilor din sector două SMS-uri prin care le-a comunicat altceva.

ADVERTISING

Două SMS-uri date de ADP Sector 1 pe care nu și le mai asumă nimeni

Primul SMS din partea ADP Sector 1 îi informa pe oameni că pentru luna ianuarie parcarea de reședință va fi gratuită.

SMS-1

Iar al doilea SMS le transmitea că prelungirea contractului pentru locul de parcare se va putea face online, între 1 și 10 februarie 2021.

SMS-2

Din mesaj nu se înțelege dacă se suspedă depunerea de cereri la ghișeu și nici dacă solicitările online se vor putea trimite doar în primele 10 zile din februarie.

Oricum, termenul de 1 februarie nu este menționat în regulamentul în vigoare, ci în proiectul de regulament nou, pe care Consiliul Local nu l-a adoptat.

din-noul-contract-termen

Ulterior, pe site-ul ADP Sector 1 a fost postat un anunț prin care cetățenii sunt informați că în acest an se primesc cereri în perioada menționată în proiectul de regulament neadoptat.

anunt-parcari-de-pe-site-PS1

Viceprimarul Ramona Porumb (PNL) a întrebat ședință de Consiliu Local a Sectorului 1 de pe 3 februarie cine și în ce temei a decis că în 2021 prelungirea contractelor de parcare nu mai începe în ianuarie, ci în februarie.

În plus, Porumb a întrebat cine a decis ca ADP Sector 1 să dea cele două SMS-uri către populație și cine își asumă gratuitatea parcării pentru luna ianuarie, de vreme ce regulamentul pentru parcări in vigoare prevede altceva.

Directorul ADP Sector 1, Dumitra Matei, a spus că ”s-a decis în dezbatare publică să înceapă prelungirea contractelor în februarie”. În ciuda solicitărilor repetate, aceasta nu a clarifiat ce înseamnă ”decizie în dezbatere publică” și nici cine își asumă răspunderea pentru așa ceva.

În plus, Matei a susținut că, de fapt, în luna ianuarie parcarea nu va fi gratuită. Și a refuzat să spună cine a decis ca ADP Sector 1 să dea SMS-urile, susținând că acestă informație ”nu face obiectul ședinței”.

ADVERTISING

Puteți umări răspunsurile directorului ADP Sector 1 în materialul video de mai jos, începând cu 1:58:00:

Ședință extraordinară a Consiliului Local Sector 1 din data de 3 februarie 2021

Ședință extraordinară a Consiliului Local Sector 1 din data de 3 februarie 2021

Posted by Primăria Sector 1 Bucureşti on Wednesday, February 3, 2021

SpotMedia.ro a solicitat pe 5 februarie conducerii primăriei de sector un număr de telefon la care poate fi contactată, pentru clarificări, Dumitra Matei. Nu l-am primit. În schimb, am primit asigurări că Dumitra Matei are datele noastre și ne va putea contacta pentru detalii, dacă dorește.

Până la momentul publicării acestui articol, directorul ADP Sector 1 nu a răspuns solicitărilor.

Fost candidat USR PLUS care a lucrat la proiect: SMS-urile aveau rost în contextul adoptării noului regulament de parcări

Gândul.ro a publicat o serie de documente din care reiese că textele SMS-urilor ar fi fost formulate de Corneliu Bărbuț.

Acesta este membru USR PLUS și a candidat pentru un loc în consiliul local al Sectorului 1. Dar n-a fost ales.

Ulterior - după cum a declarat pentru SpotMedia.ro viceprimarul Sectorului 1, Octavian Păiuși - Bărbuț a fost invitat să participe ca voluntar la punerea în funcțiune a sistemului electronic prin care cetățenii pot solicita locuri de parcare.

Contactat de SpotMedia.ro, Corneliu Bărbuț a susținut că SMS-urile au fost trimise în contextul în care administrația condusă de Clotilde Armand a crezut că noul regulament de parcare se va adopta repede și fără nicio problemă.

”În propunerea de regulament, perioada de depunere a cererilor online era de 30 de zile, cu începere de la 1 februaire. Dar s-a ridicat o întrebare.

În Sectorul 1, sunt 10.000 de oameni care au loc de parcare. Dar alții nu au și vor, pentru că în sector sunt înmatriculate 92.000 de mașini. Și atunci recomandarea era să fie (depuse cererile de prelungire – n.red.) în primele 10 zile. Ca în restul timpului ceilalți să vadă ce locuri rămân vacante, să poată să și le ia”, a precizat Corneliu Bărbuț pentru SpotMedia.ro.

L-am întrebat pe Corneliu Bărbuț și dacă într-adevăr a lucrat doar ca voluntar la proiect sau dacă a cerut sau a primit bani pe la Primăria Sectorului 1. Asta, în condițiile în care tot Gândul.ro a publicat un document prin care Bărbuț își oferea serviciile de consultant pentru ADP Sector 1 contra sumei de 3.000 de euro.

”A fost doar o ofertă. Trimit sute de oferte! Nu intrăm aici în alte detalii (legate de suma pe care a cerut-o de la ADP Sector 1 - n.red.) (...) Nu am fost contractat de primărie. Oferta era cerută de directoarea de la ADP”, a precizat Corneliu Bărbuț pentru SpotMedia.ro.

Viceprimarul Oliver Păiuși (USR PLUS): Sunt greșeli, din punctul meu de vedere. Dar le vom corecta

Bucureștenii care au solicitat prelungirea contractului de închiriere a unui loc de parcare prin intermediul sistemului electronic au primit un mesaj de confirmare.

confirmare-primire-cerere-parcari


Dar din acest mesaj nu reiese că s-a cerut prelungirea contractului existent, ci doar că s-a solicitat un loc. Or, cei care solicită pentru prima oară un loc de parcare nu au prioritate la alocarea acestora.

Și-atunci, cum știe bucureșteanul că solicitarea i-a fost înregistrată corect?

Viceprimarul USR Oliver Păiuși spune că, din punctul său de vedere, se impunea o informare clară, în acest caz.

”Este o greșeală a sistemului respectiv. El trebuia să aibă 2 rubrici: prelungire și cerere nouă. Iar la prelungire răspunsul trebuia să apară diferit.

Recomandarea mea (pentru cei care l-au întrebat cum să afle dacă solicitarea de prelungire s-a înregistrat corect – n.red.) a fost să sune la ADP. Dar la ADP nu răspund la telefon.

Ceea ce pot să vă confirm este că persoana care are dosarul și care verfică dosarul vede că acolo este, de fapt, o prelungire. Că solicitarea vine de la aceeași persoană care are deja locul închiriat.

Documentația depusă online e preluată și prelucrată ca un dosar. Astea sunt erori ale unui sistem nou. Apar aceste disfuncționalități. Dar le vom rezolva.

Există un proiect mare de digitalizare care nu vizează doar parcările, ci se va face integrat”, a precizat Oliver Păiuși.

Probleme sunt și cu termenul de soluționare a cererii. ADP Sector 1 menționează doar că va reveni ”în cel mai scurt timp posibil”. Pe pagina de Facebook, Administrația adaugă că asta înseamnă ”zile”. Câte zile nu e foarte clar.

Am încercat să aflăm mai multe detalii despre întreaga situație de la primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, dar acesta nu a răspuns până la momentul publicării articolului.

Diferă termenul de plată, în funcție de cum depui cererea?

O altă problemă care apare este termenul de plată a taxei de parcare, diferit în funcție de modalitatea aleasă pentru depunerea cererii.

Potrivit regulamentului pentru parcări aflat în vigoare, plata pentru prelungirea contractului de loc de parcare în Sectorul 1 se poate face până pe 31 martie.

Asta înseamnă, de fapt, că oamenii plătesc atunci când duc actele.

regulament-parcare-plata-31-martie

La solicitarea SpotMedia.ro, ambii viceprimari ai Sectorului 1 au precizat că - de vreme ce vechiul regulament e cel în vigoare - finele lui martie ar trebui să fie termenul-limită de plată.

În acest an, însă, bucureștenilor care cer prelungirea contractului de parcare prin intermediul sistemului electronic ADP Sector 1 le cere să plătească taxa în maximum 5 zile de la primirea aprobării cererii.

Iar dacă termenul de plată e depășit, cererea se anulează, iar locul de parcare se redistribuie, susține ADP Sector 1.

mesaj-online-de-solicitare-a-prelungirii-locului-d

În noul regulament de parcări - cel pe care Consiliul Local al Sectorului 1 refuză să îl adopte - 5 zile este un termen-limită pentru mai multe operațiuni legate de locurile de parcare de reședință.

Însă în regulamentul în vigoare - cel în baza căruia ar trebui să se desfășoare activitatea - n-am găsit termenul de 5 zile.

Întrebarea este: ADP Sector 1 în baza cărui regulament percepe plățile online prin platformă și anulează în 5 zile solicitările pentru care nu s-a plătit?

Rămâne să aflăm. Potrivit unei postări pe Facebook a ADP Sector 1, s-au depus în primele 4 zile din februarie 4.322 de solicitări în sistemul electronic.

În perioada 1-4 februarie pe platforma https://parcari.adp-sector1.ro/ au fost transmise 4322 solicitări pentru...

Posted by Administratia Domeniului Public Sector 1 on Thursday, February 4, 2021

Tot potrivit acestui mesaj, plata se poate face online, cu cardul, sau în numerar, la sediul ADP Sector 1 din Strada Poligrafiei. Indiferent de metoda aleasă ”plata se înregistrează automat”.

Ce înseamnă ”înregistrare automată” a unei plăți cu numerar? Ar merita explicat în mesajul trimis cetățenilor de ADP Sector 1.

Administrația a postat de câteva ori informații pe Facebook cu privire la solicitările online pentru locuri de parcare. Dar n-a lămurit problema diferențelor privind termenul de plată.

Viceprimarul Ramona Porumb (PNL): Noul regulament nu e o urgență acum. Vrem unul la nivel de București, care să nu încurce cetățeanul

Potrivit viceprimarului USR al Sectorului 1, Oliver Păiuși, ADP Sector 1 a întocmit noul regulament pentru parcări de reședință.

Viceprimarul PNL, Ramona Porumb, a precizat, însă, pentru SpotMedia.ro că, de fapt, nimeni nu și-a asumat oficial întocmirea regulamentului, printr-un referat.

În plus, potrivit Ramonei Porumb, regulamentul are multe prevederi care riscă să le creeze mari probleme bucureștenilor din Sectorul 1. Așa că n-ar trebui adoptat în forma actuală.

Iar câtă vreme consilierii PNL nu vor vota pentru noul regulament, acesta nu va fi adoptat.

”Regulamentul nou schimbă niște reguli de funcționare. Avem acolo foarte multe termene aberante: în 15 zile de la vânzarea autoturismului trebuia să îți cumperi unul nou și să vii cu ITP și RCA și toate documentele, pentru că altfel îți pierzi locul de parcare.

Sunt termene de 5 zile pentru rezolvarea mai multor situații. Dar un om poate fi în concediu 5 zile. Sau poate e plecat pentru 2 săptămâni! Nu poți să pui un astfel de termen, iar cetățeanul să riște să își piardă locul de parcare din cauză că nu l-a putut respecta!

Și avem o listă întreagă de probleme ale noului regulament. Încă din prima ședință de Consiliu Local în care s-a ridicat problema am prezentat tot ce am sesizat noi că ar fi în neregulă.

Noi vrem un regulament care să nu încurce cetățeanul și să nu creeze un mic haos. (...)

În acest moment nu există o grabă (pentru adoptarea noului regulament - n.red.). Contractele se reînnoiesc. Nu e nimic blocat.

Trebuie să reglementăm atribuirea sau crearea de noi locuri de parcare la nivel unitar, pe București.

Cum a spus și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, ne trebuie o taxă aferentă (pe care Ciucu o vrea majorată consistent față de nivelul actual, care nu ajunge nici măcar la 90 de lei pe an – n.red.).

Și după, mai faci reglementări și la nivel de sector, dar numai dacă mai e nevoie de ele”, a precizat Ramona Porumb.

Porumb a precizat că deja a făcut demersuri pentru a coopta experți din partea Primăriei Municipiului București și pentru consultări mai largi privind regulamentul de parcări, din care să rezulte un proiect mai bun decât cel întocmit de ADP Sector 1.

Rămâne să aflăm dacă PNL și USR-PLUS vor reuși să cadă de acord asupra unui regulament pentru închirierea locurilor de parcare pe care să îl voteze.

Cert este că administrația Sectorului 1 a ratat startul digitalizării la alocarea parcărilor de reședință. A dat mesaje către populație pe care nici măcar nu mai vrea să și le asume. Iar acum încă se iau măsuri haotice, fără o justificare clară.

Așa că acum digitalizarea - care ar fi trebui să le fie din start de mare folos tuturor, mai ales în vreme de pandemie - pe mulți mai degrabă îi derutează.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇