Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, iar şase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical.
Focul a fost stins de angajaţi până la sosirea pompierilor. Au fost distruse de flăcări o saltea şi o noptieră.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita au anunţat că, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 02.23, pompierii au fost sesizaţi că s-a produs un incendiu la un salon al Secţiei de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc.
”La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul era lichidat de către personalul medical, care a procedat şi la evacuarea, în siguranţă, a şase pacienţi din salonul afectat de incendiu. Pagubele materiale înregistrate în urma producerii evenimentului au constat într-o saltea şi o parte dintr-o noptieră. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost focul deschis în spaţii închise”, au transmis reprezentanţii ISU Harghita.