În tensiuni tot mai mari cu Taiwanul, China face exerciții militare comune cu Thailanda

În tensiuni tot mai mari cu Taiwanul, China face exerciții militare comune cu Thailanda
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

China şi Thailanda au început duminică antrenamente militare comune la Baza forţelor aeriene regale Udorn din Thailanda, care vor continua până pe 25 august.

Numite „Falcon Strike 2022”, aceste exerciţii de antrenament comun implică avioane de vânătoare, bombardiere şi avioane de avertizare timpurie, informează Xinhua. Este a cincea oară când cele două ţări efectuează astfel de manevre militare comune.

Autorităţile chineze au precizat că aceste antrenamente comune, care în ultimii ani nu au mai avut loc din cauza pandemiei de COVID-19, vor include şi manevre de "lansare aeriană, ţintire la sol şi desfăşurare de trupe la scară mică şi mare".

ADVERTISING

Antrenamentele comune au ca scop consolidarea încrederii reciproce şi a prieteniei între forţele aeriene ale celor două ţări şi aprofundarea cooperării practice bilaterale pentru a proteja împreună securitatea şi stabilitatea regională, potrivit părţii chineze.

Thailanda încearcă de mai mulţi ani să îşi consolideze legăturile militare cu China. A fost printre primele ţări care au cumpărat echipamente militare chineze, în urma unui acord semnat în 2017. Cu toate acestea, în 2020, achiziţia planificată a două submarine chinezeşti în valoare totală de 724 de milioane de dolari, care a fost foarte prost primită de populaţie, a fost amânată, relatează AFP.

ADVERTISING

Antrenamentele comune dintre China şi Thailanda se desfăşoară pe fondul unor tensiuni apărute în regiune după vizita de săptămâna trecută în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, comentează EFE. China a reacţionat efectuând exerciţii militare cu muniţie reală în apele din apropierea Taiwanului, un teritoriu autoguvernat de facto în Marea Chinei de Sud pe care Beijingul îl consideră o provincie rebelă.

Între 1 şi 14 august, peste 2.000 de soldaţi americani şi 2.000 de soldaţi indonezieni au participat la exerciţiile militare Garuda Shield 2022 în Indonezia, într-o demonstraţie de forţă în faţa tensiunilor din regiune.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇