În spitalele din București nu mai sunt locuri la terapie intensivă pentru pacienții cu COVID-19.
Astfel, câțiva pacienți vor fi transportați, joi, cu o aeronavă militară la alte spitale din țară. MApN pregăteşte, joi, un zbor pentru transportarea bolnavilor din Baza 90 de la Otopeni.
Reprezentanţii MApN au transmis că primii pacienţi vor fi transportaţi la Bacău şi Iaşi, urmând a fi preluaţi de către echipaje medicale de pe aeroporturile din cele două localităţi.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași, Carmen Dorobăț, a anunțat că cinci pacienți vor fi transferați de la București.
„În cursul zilei de astăzi (joi-n.red.), alți cinci pacienți de terapie intensivă vor veni de la București spre Iași și doi dintre ei vor fi preluați în secția de Terapie Intensivă de la Lețcani”, a declarat Carmen Dorobăț, citată de Mediafax.
În total este vorba despre 15 pacienți care trebuie să fie transferați la alte spitale din țară. Urmează să fie planificate și următoarele zboruri.
Managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a declarat la Digi24 că în unitatea sa sunt ocupate toate cele nouă paturi de la ATI.
"Acum două zile, a trebuit să cerem și am obținut transferul unei paciente pentru care nu era loc liber în Babeș, a ajuns la ATI Craiova în stare bună, în prezent, starea ei este echilibrată.
Nu avem foarte des astfel de situații, până acum nu am avut probleme pe care să nu le rezolvăm în București", a explicat Imbri.
În octombrie, doi pacienţi cu COVID-19 internaţi pe secţii ATI din Bucureşti şi Bacău au fost transferaţi la Botoşani
Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:
A.G.