De unde i se trage PNL-ului

De unde i se trage PNL-ului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Situația în care se află acum PNL este una de coșmar pentru orice partid. În plină campanie electorală sunt prinși între creșterea valului al doilea Covid și lebădă neagră de la Piatra Neamț.

Unele sunt pure ghinioane, de exemplu, aceasta pandemie, altele sunt consecințele propriilor erori politice, de calcul, de management. N-am să le reiau, sunt cunoscute, începând cu asumarea guvernării minoritare în locul forțării unor alegeri anticipate care s-ar fi consumat când aveam 100 de cazuri la nivel național.

Două au fost chestiunile de maxim impact în ultima vreme. Prima, cronologic, a fost închiderea piețelor tip hală, care a stârnit un val de proteste și frustrare, fiind, în același timp, total lipsită de orice susținere a specialiștilor în domeniul sănătății publice și al epidemiologiei.

Sigur că unele erori sunt inevitabile, dar ceea ce înfurie este perseverența în eroare. Dacă ai văzut că măsură este greșită, că ordinea în piețe poate fi asigurată și altfel, de ce nu revii asupra deciziei în loc să te adâncești într-o argumentație care enervează și mai tare?

A doua a fost tragedia de la Piatra Neamț. Cu siguranță, acolo nu este exclusiv vina Guvernului, dar câtă este nu a fost asumată.

ADVERTISING

Și această vină ține de felul în care Ministerul Sănătății și Raed Arafat nu au reușit să pregătească valul al doilea astfel încât sarcina previzibilă pe ATI să fie preluată de cât mai multe spitale, astfel încât să nu ajungem la secții mamut care să implice o sarcină mult dincolo de puterea infrastructurii lor.

12 prize si două demisii

Standardul este de 12 prize pentru un pat ATI. Cam câte prize ar fi trebuit să fie pentru 8 paturi într-un salon? Asta ar fi trebuit să controleze încă din vara ministerul și să găsească soluții: cât ține infrastructura fiecărui spital, deci care poate fi încărcarea maximă în siguranță.

De ce nu autoritatea locală? Sigur că putea și ea, dar tot ce ține de actul medical ține de Ministerul Sănătății, în orice spital, indiferent în administrarea cui se află el.

Și, de aceea, într-o asemenea situație, demisia ministrului era o chestiune de igienă politică. O descărcare de răspundere politică, urmând ca celelalte, administrativă, penală etc să fie descărcate în justiție.

Tragedia de la Piatra Neamț: Tătaru zice că suntem toți vinovați

Faptul că dinspre Guvern nu a fost admisă nici cea mai mică responsabilitate, ba chiar au fost asumate meritele transferului în Belgia al dr. Denciu, a arătat o inadecvare totală și o neînțelegere a efectului curativ al asumării răspunderii.

Cum, necum, după Colectiv a existat o angajare de răspundere politică la cel mai înalt nivel. După Piatra Neamț, ea nu există.

Orban: Nu am niciun motiv să îmi dau demisia, după tragedia de la Piatra Neamț!

Așa cum nu e deloc în regulă ce se întâmplă la București. Protocolul PNL-USR-PLUS prevede clar că Vlad Voiculescu urma să fie viceprimar pe probleme de sănătate, social, educație, sport, agrement și locuire socială.

Toate afișele de campanie au fost făcute cu oferta acestui tandem. Multe interviuri de campanie au fost făcute în tandem și cu accent pe acest tandem, atunci când Nicușor Dan nu prefera chiar să îl trimită doar pe Vlad Voiculescu, pentru a se proteja de întrebările incomode.

Și iată că, după aproape două luni de la alegeri și aproape o lună după instalarea lui Nicușor Dan, Vlad Voiculescu nu este încă viceprimar.

V. Voiculescu: Cum îl împiedică Guvernul Orban să fie viceprimar al Capitalei – Interviu video

De ce?

Pentru că, la o zi după ce Nicușor Dan a depus jurământul, Guvernul Orban a emis Ordonanța de urgență nr. 190/2020 privind unele măsuri de asigurare a condițiilor de constituire și de depunere a jurământului de către autoritățile administrației publice locale, al cărei ultim articol, fără nicio legătură cu restul actului normativ și cu motivarea acestuia, Criza Covid, prevede că:

“Alegerea vicepreședinților de consilii județene, a viceprimarilor, inclusiv cei ai sectoarelor municipiului București, se vă face după validarea tuturor mandatelor și depunerea jurământului, în condițiile legii, de către toți consilierii județeni/locali”.

Și cum mulți consilieri cap de listă s-au retras pentru a lăsa locul altora, finalizarea validării s-a prelungit. Acum, la București, decizia instanței care trebuia să pună punct validărilor a fost atacată cu apel. Deci va mai dura.

Veți spune că respectiva OUG era necesară pentru a împiedica numirea viceprimarilor și vicepreședinților de CJ de către majorități de circumstanță. Doar că, ce să vezi?, OUG a venit abia după ce în unele sectoare din București, de exemplu 3, viceprimarii fuseseră aleși înainte de validarea tuturor și de OUG.

Care să fi fost scopul?

Mie mi se pare transparent. PNL stă foarte prost în București, fix unde candidează Ludovic Orban. Este abia pe locul al treilea, la distanță consistentă de primii doi, USR și PSD.

Premierul a cerut tuturor ministerelor, în scris, să fie informat de toate acțiunile cu potențial electoral, de toate inaugurările, ca să se ducă la cele mai profitabile politic. Ceea ce se vede că și face și în București.

Nicușor Dan este complet domesticit de PNL, cu coloana la 90 de grade, uneori chiar la propriu, în fața lui Ludovic Orban. Vlad Voiculescu ar fi încurcat în ecuația asta.

Vă dau exemplu marea inspecție electorală a spitalelor, unde s-au dus dl Orban, dl Dan și dl Berbeceanu, și în care s-au pozat la masa cu candidatul PSD din Argeș Remus Mihalcea, actual director al Spitalului Colentina, omul Gabrielei Firea, la fel ca directorul ASSMB, încă în funcție prin voia primarului general.

Cine ar fi fost vioara întâi dacă echipa de la primărie era completă? În mod evident, Vlad Voiculescu, fiind pe domeniul lui și fiind fost ministru al Sănătății.

Ca dovadă, la o zi după ce Nicușor Dan și Ludovic Orban se "trăgeau" în poze puse pe Facebook cu directorul candidat PSD, Vlad Voiculescu dezvăluia într-o conferință de presă solitară potlogăriile directorului de la Colentina și ale directorului ASSMB încă în funcție.

Cifrele pe care Nicușor Dan le-a pus luni pe masă despre spitalele din București fuseseră cerute de Vlad Voiculescu încă de sâmbătă seara, în calitatea pe care o are acum, de consilier general, după cum a povestit acesta în interviul pentru SpotMedia.ro.

Vlad Voiculescu încurcă PNL în campania din București, așa că este ținut pe tușă.

În paranteză fie zis, dacă nu era agent electoral, și dacă respecta înțelegerea care l-a făcut primar, dl Dan ar fi putut să îl trateze pe Vlad Voiculescu ca pe un viceprimar de facto. Adică să fi făcut cu el inspecția din spitale, să fi prezentat împreună cu el datele despre sistemul sanitar din București.

Dar dl Dan este în mod evident agent electoral PNL în această campanie. Nu e vorba de persoane, pe dl Voiculescu îl criticam când toată lumea era căzută în admirația domniei sale, dar aici e vorba despre un principiu și despre onestitate, inclusiv în campanie.

De ce am luptat cu PSD? Am luptat cu persoane fizice? Am avut ceva personal cu cineva? Sau am luptat cu niște practici, cu niște metehne, cu lipsa principiilor, cu corupția de toate felurile?

PNL a avut mult ghinion cu această perioadă, dar dacă i se va trage, nu de la acest ghinion i se va trage, ci de la practicile luate de la PSD.

Citeşte şi alte texte semnate de Ioana Ene Dogioiu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇