Imagini cu un deținut iranian emaciat stârnesc revoltă

Imagini cu un deținut iranian emaciat stârnesc revoltă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Imagini apărute pe reţelele sociale, în care se presupune că ar fi un disident iranian încarcerat şi în care acesta, aflat în greva foamei, apare îngrozitor de slab au provocat revoltă în mediul online, susţinătorii săi avertizând că acesta riscă să moară.

Farhad Meysami, în vârstă de 53 de ani, care se află în închisoare din 2018 pentru că a sprijinit activistele care protestau faţă de politica iraniană de purtare obligatorie a hijabului (vălul islamic), a început greva foamei în 7 octombrie pentru a se solidariza cu iranienii care au ieşit recent să demonstreze pe străzi şi au fost ucişi de guvern, a declarat avocatul său, citat de Reuters.

ADVERTISING

"Viaţa clientului meu Farhad Meysami este în pericol", a scris pe Twitter avocatul Mohammad Moghimi. "El a intrat în greva foamei pentru a protesta faţă de recentele omoruri comise de guvern pe străzi", a menţionat avocatul. El a precizat că Meysami a slăbit 52 kg.

Imaginile îl arată pe Meysami ghemuit pe ceea ce pare a fi un pat de spital, iar într-o alta apare în picioare, cu coastele ieşite în evidenţă.

"Imagini şocante ale doctorului Farhad Meysami, un curajos susţinător al drepturilor femeilor, care a intrat în greva foamei în închisoare", a scris pe Twitter Robert Malley, trimisul special al Washingtonului pentru Iran. "Regimul iranian i-a refuzat pe nedrept drepturile şi libertatea, atât lui, cât şi altor mii de deţinuţi politici. Acum îi ameninţă în mod nedrept viaţa", a mai spus diplomatul american.



Amnesty International a declarat, la rândul său: "Aceste imagini (ale lui Meysami) sunt o reamintire şocantă a dispreţului autorităţilor iraniene faţă de drepturile omului".

ADVERTISING

Într-o scrisoare publicată joi de serviciul în persană al BBC, Meysami a formulat trei cereri: încetarea execuţiilor, eliberarea deţinuţilor politici şi încetarea "hărţuirii" prin portul obligatoriu al hijabului. "Îmi voi continua misiunea mea imposibilă, în speranţa că aceasta va deveni posibilă mai târziu, cu un efort colectiv", a transmis Meysami.

Sistemul judiciar iranian a negat afirmaţia că disidentul s-ar afla în greva foamei şi a declarat că fotografiile sunt de acum patru ani, când Meysami, medic de profesie, intrase, de asemenea, în greva foamei. Ca dovadă, agenţia semi-oficială de ştiri YJC a postat ceea ce a spus că este cea mai recentă fotografie a lui Meysami, în care acesta nu pare emaciat şi stă pe podeaua celulei sale de închisoare având o pungă lângă el cu ceea ce par a fi chipsuri.

ADVERTISING

Reuters precizează că nu a putut confirma când au fost făcute fotografiile.

Iranul a fost zguduit anul trecut de tulburări la nivel naţional după ce o tânără iraniană de origine kurdă, Mahsa Amini, a murit la 16 septembrie în custodia poliţiei, ceea ce a generat una dintre cele mai puternice mişcări de contestare în stradă a republicii islamice de la revoluţia din 1979.

Poliţia moravurilor a arestat-o pe Amini pentru că încălcase politica hijabului, care impune femeilor să se îmbrace modest şi să poarte văl.

Femeile au jucat un rol proeminent în cadrul protestelor, multe dintre ele fluturându-şi sau arzându-şi eşarfele. Grupurile pentru drepturile omului spun că peste 500 de protestatari au fost ucişi şi aproape 20.000 au fost arestaţi. Cel puţin patru persoane au fost spânzurate, potrivit sistemului judiciar iranian.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇