"Ideologia rusă", noua disciplină pe care Kremlinul o va introduce în universități: Avem un viitor măreț

"Ideologia rusă", noua disciplină pe care Kremlinul o va introduce în universități: Avem un viitor măreț
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia pregătește introducerea în universități a ideologiei pe care o promovează președintele Vladimir Putin. Una dintre ideile de bază ale acesteia este „Occidentul decade, dar noi avem un viitor măreț”.

Instruirea ideologică, consacrată în perioada Uniunii Sovietice, când cursul de „comunism științific” era obligatoriu pentru absolvirea unei universități, revine în învățământul superior din Rusia. Kremlinul intenționează să introducă o nouă materie, „ideologia rusă”, în curricula universitară, obiectivul fiind epurarea învățământului superior de elementele cu gândire liberară, susțin două surse citate de Meduza.

Școlile din sistemul public au introdus deja un modul ideologic, desfășurat săptămânal și denumit "discuții despre ceea ce contează". Scopul acestuia este să-i facă pe elevi să creadă că Rusia a fost obligată să înceapă "operațiunea militară specială" în Ucraina.

ADVERTISING

Cele patru module de instruire ideologică

În învățământul superior, implementarea noii discipline, "ideologia rusă", va fi coordonată de Serghei Kirienko, prim-adjunct al șefului aministrației prezidențiale. Programul nu va fi aplicat de departamentul pentru proiecte speciale de la Kremlin, însărcinat, de regulă, cu sistemul de educație superior, ci de Consiliul de Stat, un organism cu rol consultativ care în mod normal supervizează alegerile.

Consiliul de Stat e condus de un apropiat al lui Kirienko, Aleksandr Kharicev. Un alt expert implicat este Andrei Polosin, șeful relațiilor regionale de la Rosatom, compania de stat care produce energia nucleară, unde Kirienko a lucrat în trecut.

Munca cea mai grea, dezvoltarea curriculei, a fost delegată organizației Znanie ("Cunoaștere"), al cărei consiliu de supraveghetori este, de asemenea, condus de Kirienko.

ADVERTISING

Noua disciplină va intra în programă în următoarea toamnă, la începerea noului an universitar. Studenții de la facultățile tehnice vor fi obligați să urmeze un an de studii ideologice, dar ei scapă "ușor" - cei de la facultăți cu profil umanist vor urma mai mulți ani acest curs, iar studenții de la istorie și științe politice îl vor avea pe durata întregii facultăți.

Structura curriculei ideologice:

Studiul ideologic va fi împărțit în patru module, fiecare dintre acestea urmând a fi dezvoltat sub supravegherea unui specialist:

  • Modulul principal, cel "istoric", îi va fi încredințat lui Vladimir Medinski, fostul ministru al Culturii, actualmente consilier prezidențial.
  • Al doilea modul, "codul cultural", i-ar putea reveni lui Mikhail Piotrovski, director al Muzeului Ermitaj din Sankt Petersburg.
  • "Rusia în lume" va fi coordonat de politologul Sergei Karaganov.
  • "Viziunea viitorului" ar putea fi preluat de Mikhail Kovalciuk, șeful institutului de cercetare nucleară Kurceatov.
ADVERTISING

Conținutul exact al fiecărui modul nu este cunoscut, deocamdată. Tot ce se știe este că noua disciplină va fi complet fidelă regimului de la Kremlin și va răspunde la cerințele puterii. Coordonatorii modulelor indică, de asemenea, direcțiile pe care le va urma disciplina ideologică:

  • În vară, Piotrovski, responsabilul "codului cultural", a spus că "toți suntem militariști și imperialiști", refuzând să ceară scuze pentru invazia Rusiei în Ucraina.
  • Kovalciuk (“Viziunea viitorului") este cunoscut ca membru al cercului apropiat al lui Putin.
  • Karaganov ("Rusia în lume") este membru al Consiliului pentru Drepturile Omului din cadrul președinției ruse și consultant academic în Consiliul de Securitate al Rusiei. El a descris invazia rusă ca pe "destinul Rusiei". "Rusia "este menită pentru a fi în avangardă. "Trebuie să ne unim, să ne strângem și să câștigăm. Marea majoritate a Occidentului e împotriva noastră, dar mai devreme sau mai târziu va începe să se prăbușească. Multe țări sunt în favoarea noastră, pentru că sunt încântate că am subminat și continuăm să subminăm dominația SUA și a Vestului. Majoritatea țărilor din lume sunt pregătite să interacționeze și să coopereze cu noi", a mai spus el.

Ideea de bază: Occidentul e în picaj, Rusia are un mare viitor

Potrivit surselor de la Kremlin, liniile directoare ale disciplinei ideologice vor fi trasate la conferința "ADN-ul Rusiei", organizată de Znanie, care va începe pe 26 octombrie la Soci și la care Serghei Kirienko sau Aleksandr Kharicev ar putea lua cuvântul.

Printre vorbitori se va număra și autorul de literatură SF Serghei Pereslegin, cunoscut pentru implicarea sa în mișcarea "metodologică" rusă. Acesta este cunoscut pentru abordările sale exotice - el susține că încălzirea globală va fi benefică pentru omenire, iar capitalismul împarte umanitatea în "elite" și "masele lipsite de putere" și în care existența depinde de cei care fac regulile.

Sursele citate susțin că "ideologia rusă" nu va conține astfel de teorii, în schimb va urma liniile consacrate de Vladimir Putin. În pricipiu, ideea de bază va fi următoarea: "Occidentul e în decădere. Întotdeauna a detestat Rusia, dar timpul său s-a sfârșit, în timp ce viitorul nostru strălucește. Avem o istorie și o cultură bogate și trebuie să profităm la maximum de această criză."

Introducerea noii discipline ar putea ajuta la epurarea colegiilor și universităților ruse de membrii cu vederi liberale care critică regimul. Fiecare instituție de învățământ superior va adopta curricula, ceea ce va echivala cu un jurământ de-facto

"Se înțelege că Șulmanii și Iudinii n-au ce căuta în învățământul superior", au spus sursele citate de Meduza, făcând referire la cercetătorii în științe politice Ekaterina Șulman și Grigori Iudin, cunoscuți pentru luările de poziție critice la adresa Kremlinului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇