Germania ar putea avea curând peste 100.000 de cazuri noi de COVID pe zi, spune șeful de cabinet al lui Merkel. Propune restricții pentru cei nevaccinați

Germania ar putea avea curând peste 100.000 de cazuri noi de COVID pe zi, spune șeful de cabinet al lui Merkel. Propune restricții pentru cei nevaccinați
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Șeful de cabinet al cancelarului german Angela Merkel, Helge Braun, a transmis că temerile la nivel guvernamental sunt că în aproximativ două luni țara ar putea înregistra și 100.000 de cazuri noi de COVID pe zi.

Acest scenariu groaznic ia în calcul numărul de persoane încă nevaccinate, dar și pe cei care au refuzat și refuză să respecte restricțiile impuse pentru a ține pandemia sub control, potrivit Reuters.

Deja Germania a început să înregistreze o creștere a cazurilor noi de îmbolnăvire, după peste două luni de scădere constantă a cifrelor din bilanț. Responsabilă este varianta Delta, care se răspândește mai rapid.

ADVERTISING

Braun a declarat duminică, pentru Bild am Sonntag, că la acest moment creșterea cazurilor noi e de 60% de la o săptămâna la alta, deși aproape jumătate din populație este complet vaccinată.

”Dacă varianta Delta continuă să se răspândească în același ritm și nu o contracarăm cu o rată mult mai mare de vaccinare și schimbari în comportament, vom ajunge la o incidență de 850 de cazuri la 100.000 de locuitori în doar 9 săptămâni”, a spus oficialul.

Asta echivalează cu 100.000 de noi îmbolnăviri pe zi, a explicat el, adăugând că asta ar însemna un nou episod de carantină și haos în economie.

ADVERTISING

Posibile restricții pentru nevaccinați

Braun a spus că cei care refuză vaccinarea ar putea fi vizați de restricții suplimentare.

”Asta ar însemna că activități precum mersul la restaurant, la cinema sau pe stadion nu vor fi posibile pentru persoanele nevaccinate, chiar dacă se testează, pentru că riscul ar fi prea mare”, a mai spus oficialul german.

Aproximativ 60% din populația de 83 de milioane de persoane a Germaniei a fost vaccinată cu cel puțin o doză, procentul celor complet imunizați fiind în jur de 48%.

ADVERTISING

Comentariile șefului de cabinet al lui Merkel au fost primite cu ostilitate, inclusiv de lideri politici. Ba chiar și Armin Laschet, cel care e cotat drept succesor al Angelei Merkel după alegerile din 26 septembrie, a exclus un astfel de scenariu.

”Nu cred că vaccinarea obligatorie sau forțarea vaccinării prin astfel de presiuni este soluția. Avem regula că trebuie să fii testat, vaccinat sau recuperat după boală și cred că este una bună”, a spus Laschet într-o declarație pentru postul de televiziune ZDF.

Bilanțul în Germania a ajuns duminică la peste 3,76 de milioane de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore fuseseră raportate 1.387 de noi îmbolnăviri. Până acum, 91.524 de cetățeni germani au murit din cauza COVID-19.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇