Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost achitat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Ploieşti, în „dosarul RAT”, în care era acuzat de fapte de corupţie.
A fost achitat și Cristian Radu, la data faptei director la Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov.
Curtea de Apel Ploieşti a menţinut însă măsura popririi asupra conturilor lui George Scripcaru.
Decizia magistraţilor este definitivă.
George Scripcaru a fost trimis în judecată de procurorii DNA în noiembrie 2016, fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, şi participaţie improprie la această infracţiune.
Procurorii au spus că, în perioada 2007 - 2015, George Scripcaru, în calitate de primar al Braşovului, l-a determinat pe directorul RAT Braşov să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb.
Ulterior, au fost puse, în mod formal, la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale.
Tribunalul Braşov, ca instanţă de fond, îl achitase pe Scripcaru şi l-a condamnat pe Cristian Radu la doi ani de închisoare cu suspendare.