Femeie lovită mortal de un tren, în județul Constanța. Circulația feroviară a fost întreruptă între Valu lui Traian și Basarabi

Femeie lovită mortal de un tren, în județul Constanța. Circulația feroviară a fost întreruptă între Valu lui Traian și Basarabi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie și-a pierdut viața duminică, într-un accident feroviar produs în județul Constanța, între localitățile Valu lui Traian și Basarabi. Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, incidentul a avut loc în jurul orei 12:52, când trenul RE 11080, operat de Regio Călători, a lovit femeia.

CFR SA a transmis că, în urma impactului, victima a suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, iar cazul a fost preluat de organele abilitate pentru cercetări.

ADVERTISING

Din punct de vedere tehnic și operațional, circulația feroviară a fost întreruptă temporar pe ambele fire de circulație între stațiile Valu lui Traian și Basarabi, pentru a permite intervenția și desfășurarea investigațiilor specifice.

Compania a precizat și că trenul IR 16085 a rămas în stația Basarabi până la finalizarea cercetărilor efectuate de polițiști.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇