Explozii în Irak, la o bază militară a milițiilor pro-Iran, soldate cu răniți și pagube materiale. Reacția SUA și a Israelului

Explozii în Irak, la o bază militară a milițiilor pro-Iran, soldate cu răniți și pagube materiale. Reacția SUA și a Israelului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cinci explozii au făcut victime, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, la o bază militară din Irak a Forţelor de Mobilizare Populară (FMP) susținute de Iran, au transmis surse de securitate.

O scurtă declaraţie emisă de FMP a admis că a avut loc „explozii la sediul Forţelor de Mobilizare Populară de la baza militară Kalsu din districtul Al-Mashrou de pe autostradă, la nord de Guvernoratul Babilon”.

La faţa locului a sosit o echipă de anchetă, iar deflagrațiile au provocat pierderi materiale şi răniţi, a precizat FMP. „Vă vom oferi detaliile după finalizarea anchetei preliminare”, se arată în documentul citat de AFP, transmite Agerpres.

ADVERTISING

Puțin mai multe informații au fost oferite de Muhannad al-Anazi, membru al Comitetului de Securitate din guvernoratul Babilon, care a declarat că cel puţin trei membri ai Forţelor de Mobilizare Populară au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, conform CNN

Cauza deflagrației nu este deocamdată confirmată. Cu toate acestea, două surse de securitate au declarat pentru Reuters că de vină ar fi fost un atac aerian de la o sursă necunoscută.

În aceste explozii, un luptător FMP a fost ucis şi şase au fost răniţi, au precizat alte două surse de la un spital din oraşul Hilla, din apropiere.

ADVERTISING

Reacția SUA și a Israelului

„Statele Unite nu au efectuat astăzi lovituri aeriene în Irak", a transmis Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) pe reţeaua socială X, la scurt timp după anunţul exploziilor.

Întrebată de AFP, armata israeliană a precizat că „nu comentează informaţiile apărute în presa străină".

Baza Kalsu este folosită de Forțele de Mobilizare Populară din Irak (PMF), un grup care reunește zeci de grupări armate, și este sediul șefului său de stat major.

ADVERTISING

Deflagrațiile s-au petrecut într-un moment în care eforturile diplomatice continuă pentru a evita o conflagraţie în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Fâşia Gaza şi al tensiunilor reaprinse între Israel şi Iran.

Vineri, lovituri cu drone au vizat împrejurimile unei baze militare din regiunea Isfahan din centrul Iranului. Atacul a fost pus pe seama Israelului, care, însă, nu şi-a asumat responsabilitatea.

Anterior, în apropierea oraşului Isfahan, Teheranul a lansat un atac fără precedent cu drone şi rachete împotriva Israelului pe 13 aprilie. A fost un răspuns la un atac care a distrus consulatul iranian din Damasc şi a costat viaţa a şapte militari, printre care doi generali. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇