Eugen Iancu, tatăl tânărului Alexandru Iancu (22 de ani), care a murit în spitalul Sf. Ioan din Capitală la trei săptămâni după tragedia de la Colectiv, din cauza infecţiilor nosocomiale, afirmă că până în prezent au fost judecaţi şi pedepsiţi cei vinovaţi pentru producerea incendiului din club, dar încă nu au fost judecaţi cei care se fac vinovaţi pentru decesele celor răniţi şi trataţi apoi în spitalele româneşti.
„S-a terminat, ce mai vreţi? De ce a fost arestat Piedone? Dar pompierii de ce sunt arestaţi? Condamnările sunt prea mici, meritau puşcărie pe viaţă. De ce nu este condamnat Bănicioiu? Dar Arafat de ce nu a fost judecat? Cu ce au greşit, domnule? Ăia s-au dus să bea şi să se drogheze în văgăuna aia. Curg întrebările, curg răspunsuri, toată lumea judecă, toată lumea afirmă, aproape nimeni nu ştie, nu se informează, dar ne place să ne auzim”, scrie Eugen Iancu, într-o postare pe Facebook.
Colectiv a fost o tragedie care s-a petrecut în centrul capitalei europene Bucureşti în anul 2015. Au murit 27 de tineri în incendiu, alţi 37 in spitale şi a fost şi un tânăr care după un an şi-a luat viaţa nemaiputând trăi fără iubita şi prietenii lui morţi in incendiu, reaminteşte Eugen Iancu.
"Ce s-a judecat în cei 6 ani şi 6 luni? Pentru ce au fost date condamnările? Foarte simplu, s-au judecat şi pedepsit vinovaţii pentru izbucnirea incendiului cauzator de moarte şi răni care au dus la invaliditate, la incapacitate de muncă, la zile, luni, ani de tratamente, operaţii şi nu în ultimul rând la moarte.
Ce nu s-a judecat? Moartea de după. Atunci când umpli spitalele bucureştene cu 180 de arşi, iar tu, Guvern al României, îţi chemi specialiştii in medicină de urgenţă şi in tratarea arsului, iar deciziile pe care le iei ucid, este necesar să explici în justiţie de ce ai luat acele decizii", afirmă el.
Medicii trebuie să aibă curaj să vorbească și să îşi asume
În opinia sa, nişte specialişti adevăraţi, oneşti care ar fi acţionat profesionist, cu gândul la salvarea victimelor, ştiind, adică recunoscând capacitatea, de fapt, incapacitatea de a trata, de a izola, de a caza un mare ars în condiţii de siguranţă maximă în Bucureşti, în România ar fi luat decizii salvatoare, iar acum nu s-ar teme de un proces.
"Nişte profesori-academicieni cu adevărat profesionişti nu ar avea nevoie de intervenţii care să împiedice un proces, nu ar avea nevoie de colegii lor, alţi specialisti, de data asta de la INML şi nici de colegii lor, tot specialişti, de la DSP care să le acopere gafele.
De ce este nevoie de un proces? De ce este nevoie de o justiţie dreaptă, corectă? De ce este nevoie de procurori curajoşi, oneşti, de ce este nevoie de judecători drepţi? Simplu, o societate nu poate fi bună, sănătoasă decât cu un tratament eficace şi o intervenţie chirurgicalâ care să elimine infecţia.
În România justiţia, influenţată de relaţii, prietenii, obligaţii, politic şi servicii (cine nu are nevoie de un medic) refuză anchete şi un proces care să scoată la lumină mizeria din sănătatea românească, un proces care să vindece România", consideră Eugen Iancu.
El spune că medicii trebuie să aibă curaj să vorbească, să aibă curaj să îşi asume, au nevoie de o Românie sănătoasă, o sănătate pe care doar justiţia o poate oferi.
Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. De asemenea, au fost condamnaţi patronii firmei de artificii, doi angajaţi ISU şi doi pirotehnişti.