După ce Iranul a cerut compensații, Trump spune că e o idee interesantă: Vrea și el despăgubiri de război

După ce Iranul a cerut compensații, Trump spune că e o idee interesantă: Vrea și el despăgubiri de război
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Statele Unite vor cere „compensații” din partea Iranului pentru atacurile acestuia împotriva aliaților SUA din regiune și pentru victimele din rândul trupelor americane, dar și din rândul protestatarilor anti-guvernamentali iranieni.

Reacția lui Trump a venit după ce Teheranul a condiționat redeschiderea Strâmtorii Ormuz printre altele de plata unor despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost provocate de războiul declanșat împotriva sa de SUA și Israel, relatează AFP.

ADVERTISING

Statele Unite vor formula o astfel de cerere în mod "ferm" în orice negocieri de acum înainte cu Iranul, a indicat Trump într-un mesaj pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Iranul "cere compensații pentru daunele suferite în timpul celor cinci luni de conflict militar", a scris Trump în mesajul său, susținând că "acest lucru nu a fost niciodată evocat în niciuna dintre negocierile sau întâlnirile" desfășurate până în prezent.

"Dar este o idee interesantă pentru că, în același mod, și eu cer compensații din partea Iranului, pentru toți oamenii pe care i-a ucis și rănit" în atacuri și conflicte, inclusiv pentru "familiile celor uciși pe USS Cole", o navă de război americană atacată în anul 2000 în Yemen, a adăugat liderul de la Casa Albă.

ADVERTISING

Mai mult, continuă Trump, "compensații ar trebui plătite familiilor" protestatarilor anti-guvernamentali iranieni, el susținând că numărul acestor manifestanți uciși ar fi de "sute de mii", dintre care "52.000 uciși în ultimele cinci luni".

truth

Această nouă cerere face și mai puțin probabil un acord rapid privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz, întrucât Teheranul la rândul său cere ca Washingtonul să accepte integral condițiile sale.

În lista cu aceste condiții, Iranul a cerut SUA "să pună capăt definitiv războiului și agresiunii" împotriva sa și a aliaților săi regionali, o referire ce include grupările armate pro-iraniene din Yemen sau Irak, să ridice blocada asupra porturilor iraniene, să "despăgubească integral Iranul pentru daunele cauzate" de ostilități, să ridice sancțiunile economice și să deblocheze necondiționat activele iraniene.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google