Dragnea, comparat de avocat cu Jacques Chirac: Condamnări cu suspendare pentru un prejudiciu de 200 de ori mai mare

Dragnea, comparat de avocat cu Jacques Chirac: Condamnări cu suspendare pentru un prejudiciu de 200 de ori mai mare

Avocatul lui Liviu Dragnea a comparat cazul clientului său, condamnat la închisoare cu executare, cu cel al fostului preşedinte francez Jacques Chirac, care a primit o condamnare cu suspendare pentru angajarea fictivă a zeci de persoane.

În pledoaria ţinută la Tribunalul Giurgiu unde s-a judecat liberarea condiţionată a lui Liviu Dragnea, apărătorul acestuia a spus că este vorba despre o „disproporţie vădită” dintre pedepsele din cele două dosare.

El a scos în evidenţă că în cazul Dragnea prejudiciul reţinut la condamnare este de 200 de ori mai mic decât în dosarul politicienilor francezi.

ADVERTISING

„Petentul a fost condamnat pentru aşa zise angajări fictive în scopul partidului cu privire la două persoane şi un prejudiciu de circa 21 de mii de euro. În Franţa celebra cauză a angajărilor fictive la Primăria Parisului care i-a implicat pe primarul de atunci devenit ulterior Preşedinte al Republicii franceze şi pe directorul său de cabinet, devenit ulterior prim ministru, iar în prezent membru al Consiliului Constituţional francez, echivalentul judecătorului la Curtea Constituţională, a reprezentat o situaţie de angajări fictive în favoarea partidului de guvernământ implicând 26 de persoane, deci de 13 ori mai mult decât în această cauză, pe o durată de 10 ani, cu un prejudiciu de 30 de milioane franci francezi, deci de peste 200 de ori mai mult decât în această cauză”, au consemnat judecătorii Tribunalului Giurgiu în încheierea de şedinţă redactată în dosarul în care Liviu Dragnea a fost liberat condiţionat.

ADVERTISING

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost condamnat, în decembrie 2011, pentru deturnare de fonduri publice, abuz de încredere şi conflict de interese, infracţiuni comise în perioada în care Chirac era primar al Parisului.

Sentinţa de doi ani a fost dată cu suspendare, magistraţii ţinând cont de vârstă de starea de sănătate a fostului politician dar şi de statutul său de fost preşedinte al statului.

La momentul condamnării, Chirac avea 79 de ani, iar faptele se petrecuseră cu peste 15 ani înainte de sentinţă.

ADVERTISING

Iată și motivarea judecătorilor pentru liberarea lui Dragnea: A fost stăruitor în muncă, a redactat o revistă, sunt premise că a ieșit din câmpul infracţional

Citește mai multe pe acest subiect:



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇